A IV-a Editie a Festivalului Artmania a avut loc in Piata Mare din Sibiu. Ne-am bucurat de revenirea la locatia care a consacrat festivalul, deoarece editia de anul trecut a avut loc intr-un pavilion (mai bine spus cort). Am plecat cu speranta ca totul va fi bine organizat, asta datorita experientei organizatorilor cat si a line-up-ului afisat in cele doua zile (17,18 iulie a.c.).

Dupa un drum cu masina "aventuros" (o experienta de care speram sa nu mai avem partea niciodata) am ajuns la Sibiu si am ramas incantati pentru a doua oara cat de bine ingrijit este (fara sa mai punem la socoteala frumusetea cladirilor etc). Prima destinatie a fost cortul cu acreditarile (sau dezacreditarile in varianta soferului "aventurier"), dupa care am plecat spre cazare pentru
a ne odihni cu gandul la concertul ce trebuia sa aiba loc in seara aceleasi zile. Asadar, in jurul orei 19:20 cand am ajuns cantau deja Tristania, un lucru de apreciat tinand cont ca la romani intarzierile fac parte din meniul concertistic.

Norvegienii de la Tristania nu ne-au impresionat, dar nici nu ne-a lasat o imagine negativa. Simpatica Mariangela Demurtas, adica noua vocalista a grupului a reusit sa faca un show dinamic, chiar daca piesele pe care le stiam eu nu mai sunau asa cum le stiam eu pe disc.

Cel mai relevant in sensul asta e Nightwish, dar despre asta vorbim mai incolo! Singurul album pe care il ascultasem inainte de concert este "Ashes" din 2005, asa ca nu va pot spune mai multe in legatura cu setlist-ul.



Imediat dupa prestatia bunicica a celor de la Tristania, ne-am indreptat catre gardul din fata scenei pentru a savura din plin show-ul britanicilor de la My Dying Bride. Asteptarile noastre au meritat din plin, deoarece Aaron & Co. ne-au oferit un spectacol grandios din toate punctele de vedere (interpretarea muzicala,intensitatea trairilor, prezenta scenica etc). Sositi
in special pentru promovarea ultimului album intitulat "For Lies I Sire", MDB ne-au oferit si titulaturi care i-au facut celebri, cum ar fi : "The Cry of Mankind", "She is the Dark" sau "The Thrash of Naked Limbs". Nici nu stim cum au trecut cele 60 minute alocate celor de la My Dying Bride, asa ca ii asteptam data viitoare si cu "For You" (hope).



Dupa o pauza de circa 30 minute au aparut pe scena headliner-ii serii de 17 iulie, adica Opeth, un nume foarte important din aria progressive metal cu influente fusion, acustic si chiar death metal. Nu eram fani Opeth, dar dupa acest show de expectie
putem spune cu mana pe inima ca suedezii merita ascultati de catre oricine pretinde ca e metalist (este o muzica extrem de complexa si interesanta). Imi pare rau ca nu i-am dat prea multa importanta in trecut, dar timpul nu e trecut si albumele
sunt suficiente (noua).



In a doua zi de Festival am vizitat expozitia lui Aaron Stainthorpe (MDB), intitulata "From a Dark Mind" si am ramas impresionati de intensitatea si delicatetea lucrarilor, pe care le poti simti si intr-o imagine, nu doar in muzica interpretata de el. Apoi am mers in Art Cafe pentru a viziona ceva animatii realizate de Mihai Badica. Seara la 19:00 erau anuntati
maghiarii de la Subscribe, adica o trupa numai buna pentru a deschide concertele (un hard-core cu multe influente din jazz, reggae etc).



Au urmat cei de la Pain, sau mai bine zis proiectul lui Peter Tagtgren (Hypocrisy) care a angajat niste muzicieni pentru a pune in aplicare dorinta lui de a produce "ceva diferit". Spectacolul oferit a fost foarte bun, desi aveam anumite idei
preconcepute asupra muzicii electronice combinate cu metal. Growling-ul lui Peter din anumite pasaje, ne-a atins nostalgia perioadei in care era dedicat 100% lui Hypocrisy. Piesele au fost de pe toate albumele Pain, dar cea mai cunoscuta, adica "Follow Me" a sunat cel mai prost (lucru datorat "simpaticei" Anette Ozone de la headliner-ii serii, Nightwish, care a facut un duel vocal destul de nereusit).



Dupa o pauza destul de mare in care s-a montat backline-ul au urmat celebrii Nightwish, care activeaza de ceva vreme cu artista pop Anette, de care am pomenit mai sus. Pacat de finlandezi deoarece au devenit foarte caraghiosi odata cu aceasta mutare
total neinspirata. Cu toate astea, au fost destui care au venit ca sa-i vada mai mult datorita brandului creat impreuna cu Tarja Turunen care a fost concediata la sfarsitul anului 2005, din motive aparent stupide. Nu vreau sa comentez noile piese care au fost create pe scheletul vocii lui Anette, dar despre cele vechi pot spune ca suna ca naiba. Au mare noroc de efectele
pirotehnice care ii mai salveaza din acest taram care se poate defini simplu ca fiind aberant. Una peste alta festivalul a fost extrem de bine organizat si a reusit sa adune in jur de 16 mii de oameni in ambele zile. Ne vedem la editia din 2010!



[Venedict Mihai & Amitroaei Diana]