Onorata audienta,

Ati fost indusi in eroare! Cu certitudine neintamplarea s-a intamplat de mai multe ori, cu mai multe ocazii, fiecare de o importanta diferita. Vreau acum sa va vorbesc despre un tip de inselaciune la care am luat si eu parte cu nerusinare si de care nu sunt deloc mandra.

M-ati citit in repetate randuri indoindu-ma de moravurile unor tinere atragatoare din care talentul muzical nu supura. M-ati aprobat probabil in tacere, luandu-mi drept adevaruri bine documentate vorbele spuse la manie si cel mai probabil din gelozie. Ei bine, ma aflu, prin intermediul maestrului hefe, in posesia unui adevar crunt ce ne contrazice: ele, cele de pana acum, sunt fete cuminti cu o viziune mai voluptoasa asupra artei. Doar pentru ca am fost tentati pana acum sa le incadram la alta meserie liberala, veche de cand lumea, asta nu inseamna ca nu ne putem cai.

De ce am face asta, va intrebati? Dintr-un motiv foarte simplu: pana acum ne-am inselat teribil. Am judecat aspru, am emis pareri nedocumentate, am participat la aruncarea colectiva cu pietre, si toate astea fara motiv. Toate acele fete BUNE nu-s inamicul. Inamicul vine sub o forma mult mai bine definita si anume Flamingo Girls.

Nu, nu sunt un grup ecologist format pentru a salva pasarile flamingo. La prima vedere, par a fi versiunea feminina a proiectului ce face furori in termeni de bilete vandute de 1 si 8 Martie. Deci fac striptease. Din pacate fac striptease dimineata pe antena1, deci in afara de o mana de bunicuti lesinati, nu e nimeni sa le vada. Intre doua stripteasuri, canta.

Asa cum v-am obisnuit, un concurs de final. Cate articole vestimentare diferite dau jos/pun pe ele cele 3 dansatoare cu microfon?

Stiu ca am promis acum ceva timp ca pentru binele general voi incerca sa-mi infranez dorinta de a pune manele pe blog, oricat de inovatoare, adica interpretate de Florin Minune ar fi. Din pacate trebuie sa-mi incalc cuvantul dat pentru ca soarta mi-a scos in cale un lucru cu adevarat frumos.

Nu, nu am innebunit subit. E adevarat ca m-am uitat la prea multe secvente de la preselectiile megastar decat as recomanda oricui sa faca, dar nimic nu a fost afectat iremediabil, sau asa imi spun eu mie ca sa ma conving. Dar revenind la momentul de poezie pura oferit de National Tv. 

Partea buna e ca nu fac playback. Partea proasta e ca daca ar fi facut playback existau sanse sa se strice cd-ul si toata aceasta creativa tortura intelectuala cu efect terapeutic sa inceteze. Pentru mine, genul asta de momente muzicale, sa le numim sincere, au un efect revolutionar. Adica manelele pe de o parte, gangsta rapul importat, pe de cealalata, niciodata nu as asculta de placere pe vreuna. Dar impreunaa... au potential.

Un acordeon, doi manelisti si un gangster in trening. Pare neinspirat dar incercati sa va eliberati de stereotipiile in care ganditi si sa atingeti absolutul afiliindu-va spiritual la mesajul sublimo-cosmic la care se reduce, intr-un final piesa: pacea in lume. Ganditi liber si apreciati-l pe Adrian pentru flexibilitatea cu care alterneaza interjectiile potrivite fiecarui stil muzical.

Din seria "Doamne ocroteste-i pe romani", am onoarea de a va prezenta the new numa numa song.

Inregistrarea apartine unui sud american care se crede o alta pubera, nu Cleopatra Stratan. Alaturarea poate parea neasteptata, piesa in sine inspaimantatoare iar faptul ca omul s-a inregistrat intr-o biblioteca publica cu atat mai deranjant. Ceea ce trebuie insa retinut din acest experiment horror este ca indiferent pe ce parte a Oceanului Atlantic te afli, playbackul filmat cu webcam este o idee proasta.

Trebuie sa recunosc ca genul acesta de manifestari spontane de promovare a (in)culturii muzicale romanesti ma fascineaza. Sunt deci in cautare de clipuri asemanatoare, straini mimand penibil pe piese romanesti.

Cu glorie proletara imi anunt reintoarcerea intarziata in sanul patriei strabune. Drumul a fost lung, calea deloc batuta iar mancarea in avion absolut infioratoare. Sudul Statelor Unite e pentru mine casa lui Scarlett O'Hara si a lui Atticus Finch, a gentlemenilor enervant de politicosi si a tinerelor care spun 'fiddle dee dee' cand vine vorba de razboi, deci un fel de a doua casa pentru mine.

Pe toata durata sederii am incercat sa pozez in observatorul neutru ce nu le aduce aminte ca au abolit cam tarzior sclavia si mi-am inceput studiul culturalo-sociologic in singurul fel care mi-e drag: discutand de muzica. Lamb of God si Johnny Cash le-am zis eu, neasteptandu-ma sa primesc la randu-mi vreo referinta muzicala de pe plaiurile natale.

Din pacate, Romania e cunoscuta in SUA. Nu prin ratarea lui Mutu din meciul cu Italia de la Euro, nici prin Costel Busuioc iar cat am fost eu acolo Indiggo nu avusesera inca momentul lor de travestiti/e din tara lui Dracula. Alta productie mai mult sau mai putin autohtona a ajuns in State.

Nimeni nu stie titlul piesei sau numele trupei si nici macar videoclipul. Tot ce ramane in constiinta colectiva a poporului american este 'the numa numa song'. Spre marea mea rusine am ascultat o varianta acapella cantata de doi gentlemeni sudisti, unul punkist iar celalalt albastru in cap si cu o servieta argintie. Piesa a devenit extrem de cunoscuta prin clipul de mai jos.

Dragii mosului,

Ma gasiti intr-o dispozitie Emil Garleanu-sciana: starea economica proasta a continentului nostru, apropiata incalzire globala si episodul doi al alegerilor locale ma impiedica sa-mi continui periplul plin de frustrari prin inaptii muzicali din Romania. Sunt deci nevoita sa ma refugiez timp de o luna pe taramuri mai pasnice, mai cu criminali in serie, mai cu ciulini batuti de vant pe autostrazi pustii. Acolo voi lua parte la o intalnire la nivel inalt cu omologii mei de pe muzicabuna.de, muzicabuna.hu, muzicabuna.com si alte muzicibune punct ro in urma careia se va stabili ceva crucial pentru bunul mers al lumii. Ramane de vazut ce anume dar sunt optimista.

Ne vedem deci peste o luna, mai tineri, mai veseli, mai bronzati. Sper sa nu ma omoare cineva pe acolo sau, daca am ghinion, sa nu ma uitati.

Fir intins in sesiuni,

Catinca

In acest weekend strazile Blanari si Selari din zona Lipscani au gazduit editia a doua a festivalului Otaku. Daca numele nu iti spune nimic inseamna ca nu petreci suficient timp in fata calculatorului si ca o arzi cu oameni limitati. Cu alte cuvinte, festivalul Otaku a populat zona istorica a Bucurestiului cu oameni vii, care prefera instinctiv semi-intunericul si apreciaza benzile desenate si la varste avansate. Vulgul, in care ma inscriu si eu, i-ar descrie ca pe niste indivizi ce nu doresc sa piarda legatura cu copilul din ei.

Sambata dupa-amiaza, in clubul Suburbia a avut loc o manifestare artistico-muzicala si anume performance-ul lui Minus si Moloh, doi artisti ai scenei autohtone de Experimental 8 bit/IDM si 8 Bit Breakcore/JapaNoise. Partea vizuala a fost asigurata de human si saru pentru Moloh si de Vali Chinceseanu pentru Minus.

Daca habarnaveti cum suna, va recomand sa va satisfaceti curiozitatea aici:

http://www.myspace.com/moloh  

http://www.myspace.com/minusro  

Un mare chitarist de jazz a umplut Sala Palatului, joi, 15 mai. O ora jumate de muzici complexe, greu de inteles si imposibil de simtit. Dezamagiti de propria limitare  sau complexati de maretia lui McLaughlin, oameni in palcuri-palcuri s-au fofilat afara din sala pe durata concertului. Absenta nu le-a fost simtita caci, cum am spus, sala era plina de John McLaughlin si chitara sa.

Nu m-am numarat printre dezertori, ramanand cuminte si resemnata in nimicnicia mea inculta pe toata durata concertului. Tot asteptam ca voi intelege sau voi deveni capabila sa apreciez muzica marelui om dar, din pacate, acest lucru nu s-a intamplat. A persistat doar sentimentul copilariei, cand n-aveam cu cine sa ma joc si ramaneam de fata la discutiile dintre oameni mari. Urmaream cu privirea discutia dar nu eram acolo si ma simteam complet depasita de situatie. In mod clar adultii copilariei mele se simteau bine discutand dar cum concertul lui McLaughlin s-a tinut in timpul saptamanii, in Bucuresti, nu pot sa nu ma intreb cata din admiratia zugravita pe fetele oamenilor de peste 40 de ani din sala se datora bucuriei de a fi asistat la un act muzical sublim si cat era doar o dovada de snobism.

Sunt insa mari sanse ca voi creste in viitor.

Zada - Dracula Story

Noapte. Nimfa exoftalmica nu-si gaseste somnul. Isi arunca pe umerii mici neglijeul cu gluga din dotare si coboara in pivnita. Harry Potter i-a lasat o carte asa ca recita din scrieri satanice preluate de Cenaclul Flacara, in speranta ca doar-doar siluitorul promis will come and cover her with a kiss.

Pe fundal, un beat obosit o imbie din ce in ce mai convingator. Muzica o multiplica pe tanara dar priceputa Zada asa ca incep sa se certe cine se urca prima in pat sa se pipaie. Intr-un final, talentul isi spune cuvantul iar cele doua looseritze Zada stau pe margine si-i dau indicatii unde, cum si de cate ori, postind rockereste o tigara.

Baiatul cu capa nu vine, dar inainte-mergatoarea Zada persevereaza cu inversunare in ritualul ei. De la efort incepe sa transpire sange iar intr-un final se trezeste mirata: cineva a fardat-o cu nerusinare in post-productie.

*multumiri hEfe