Dupa o cariera de 16 ani, Common a decis, in sfarsit, sa paseasca in lumea muzicii de club. Sa fie asta o experienta cu final fericit, sau vom trai, din nou, fenomenal Electric Circus part 2?

Acum ceva timp, cand albumul "Universal Mind Control (UMC)" era inca in proiect, a aparut un articol in Billboard, in care Common a afirmat ca materialul (numit atunci "Invincible Summer") se va definitiva cu un scop precis: un album de vara. Cunoastem, cu totii, formula `de vara`... Tot pe atunci raper-ul spunea ca genul acesta de muzica (tehno / elecro) este singura care lipseste din repertoriul personal. Desi nu l-am auzit (inca) dand concerte filarmonice...
Intrebarea din primul paragraf se datoreaza faptului ca The Neptunes au produs cea mai mare parte a materialului. Cum sa nu iti fie teama ca UMC va fi un al doilea "Electric Circus" (albumul artistului din 2002, care nu s-a bucurat de succesul asteptat), un nume care inca ridica semne de intrebare in randul fanilor?

Motivul pentru care am avut reticente este faptul ca si "Electric Circus" a venit cu un sound diferit, versuri diferite, etc. Nu spun ca este o problema in a experimenta, dar pana si experimentul trebuie facut in limitele stilului personal. Deci, este "UMC" un al doilea "Electric Circus", sau Common a reusit sa se dezvolte dincolo de imaginea cu care ne-a obisnuit atatia amar de ani?

Piesele:
1. Universal Mind Control Ft. Pharrell
2. Punch Drunk Love (The Eye) Ft. Kanye West & Pharrell
3. Make My Day Ft. Cee-Lo
4. Sex 4 Suga
5. Announcement Ft. Pharrell
6. Gladiator Ft. Pharrell
7. Changes Ft. Muhsinah & Omoye Assata Lynn
8. Inhale
9. What A World Ft. Chester French
10. Everywhere Ft. Martina Topley-Bird

Dupa cum spuneam, The Neptunes au produs sapte din susnumitele piese, iar restul de trei stau sub semnatura producatorului Mr. DJ (pe care s-ar putea sa il stiti din proiectele realizate impreuna cu Outkast). Piesele lui Mr. DJ dau albumului ceva uman, il scot din zona de club. The Neptunes au un sound frenetic si, pe undeva, agresiv. Asta nu inseamna ca suna rau.

Chiar din piesa care da titlul albumului, mi-am tras parerea despre muzica de club si Common. Merg impreuna! Intr-adevar, este una dintre cele mai bune piese de pe album, are un tempo mai rapid, iar raper-ul demostreaza ca este capabil de un flow impecabil (nu ca as fi crezut altfel).




"Gladiator" este o alta piesa care te ia prin surprindere. Un intro care te face sa crezi ca urmeaza un hip hop autentic, explodeaza intrun bas de tractor american, ritm care se rupe din nou de acelasi sample folosit in intro. Fara doar si poate, nu poti gasi asemenea sounduri in nici unul din albumele semnate T.I.




Dar sa nu il vitregim nici pe Mr. DJ. "Make My Day" este o piesa vesela, cu mesaj pozitiv, de vara (ce mai!). Acelasi lucru pot spune si despre "Changes", care m-a impins intr-o stare de relaxare nevrotica, starea aia cand nu ai chef sa faci nimic, nici daca te plateste cineva. "Everywhere", pe de alta parte, sustine mixtura genurilor muzicale, aproape la fel de bine ca si piesele prietenului K. West.

Din punct de vedere al versurilor, Common pare schimbat. A adoptat atat de bine imaginea de club, incat pana si cuvintele i se aseaza in stilul acesta: este mai putin `feeling-os`, versurile se bazeaza pe sex de ocazie. Exemplu: piesele "Punch Drunk Love" si "Sex 4 Suga". Cu toate astea, acestea doua piese par a fi cele mai proaste (de neascultat) de pe album, pentru ca au prea puternic imprimate stilul The Neptunes. Common devine un produs de piata al baietilor destepti, care au reusit sa il faca din hip-hop-er, club-hop-er (nu, nu exista termenul). Putea fi aproape oricine in local lui. N-ar fi trebuit.

"Make My Day" este piesa cu beat-ul cel mai soft. Imi place pentru ca, datorita versurilor, Common reuseste sa isi mentina integritatea artistica, in timpul in care vorbeste despre flirt, plaja, apa.

"The sun eased in on our conversation,
California dreaming about Cali-fornication"

Doua piese care merita sa fie mentionate sunt "Announcement" si "What A World". In prima, Common suna destul de agresiv, dar surpriza vine de la Pharrell, care il imita pe Biggie. Desi nu are o voce destul de grava, reuseste sa prinda inflexiunile pe care Biggie le folosea in rapul lui.

Una peste alta, albumul este de ascultat, cu certitudine de dansat pe el, dar nu o sa faca valuri mai mari decat ultimul uragan din State. Si ma refer la uraganul veritabi.