Ce sa promovam, ce sa promovam...? Naiba s-o ia, ca nu se mai face nimic in tara asta, decat muzica de club trasa la xerox color. Ok, exagerez, stiu... Am aflat asta saptamana trecuta, cand eram cat pe ce sa dau ultima doza letala de morfina in vena industriei muzicale. Cu cateva ore bune, inainte de lansarea noului album Nico - "Love Mail", am pus si eu mana pe disc. Sunt un om cu gusturi rafinate, ergo, vreau cutie, disc, coperta... Ce-i drept, a cam devenit un lux in ziua de azi, sa-ti mai cumperi un disc original, cu toate astea, acest nou album chiar isi merita banii. Pana la urma, costa doar vreo 3-4 pachete de tigari...

Inca de prin 2009, cand a aparut single-ul "Love Mail", promovat de un videoclip foarte bine gandit si lucrat, deja dadea impresia unui viitor album de succes. Si chiar este, indiferent de ce ar zice topurile muzicale, care stim bine ca in general promoveaza orice altceva decat muzica buna. Nico, inevitabil si involuntar, face muzica buna. Asta inseamna sa ai talent. Deci, da... cine are talent, face muzica de calitate, indiferent de directia industriei.



Daca va hotarati sa cumparati albumul in original, nu cautati ambalaj special. Carcasa normala, coperta de 4 pagini, totul foarte generic; ceea ce e important e pe disc, acele 12 + 1 piese. Practic ar fi 10, fiindca - personal- intro si outro-urile nu le iau in calcul. Dupa intro, imediat, vine strategic binecunoscutul single omonim cu album, care este si cea mai reusita piesa de pe tot materialul discografic. Am zis "strategic" fiindca aceasta piesa da tonul albumului si tine ascultatorul cu discul in player pana la capat.

Exact cum a declarat si in cadrul interviului dat pentru MuzicaBuna.ro, piesele au o culoare placuta a anilor 60-70, un vintage revigorant pe scena muzicii romanesti. Deasemenea, este de apreciat efectul vizual ascuns printre versuri, detaliu tot mai rar intalnit in muzica romaneasca. "Filme" si "Niciodata Singur" redau foarte expresiv mesajul pieselor, ceea ce creeaza o intimitate aparte intre piese si ascultator.

In mare parte, melodiile sunt predominate de instrumente reale, calculatorul fiind destul de strain si neinventat in "acea perioada". Sunt totusi doua piese "Ieri" si "Let people talk", care se indeparteaza putin de ideea generala a albumului, avand un sound mai apropiat anilor 80, cu acele efecte electronice de pe vremea lui Pazvanti - cum zic pruncaletii de azi.

"Lovesick in Berlin", piesa foarte vizuala, din care sper sa rezulte si un videoclip in viitor, scoate in evidenta talentul vocal imens al artistei. Sunt la un pas de a declara-o cea mai buna voce a Romaniei. Impreuna cu urmatoarea piesa "Poate undeva", sunt dovada inspiratiei, care este Gabriella Cilmi si Amy Winehouse. "Dragostea invinge" este probabil piesa no.2 de pe album si are un puternic miros de hit. Culmea, compozitia si versuruile ii apartin lui Laurentiu Duta...



Printre piesele bonus se afla si "Disco Maniacs" o piesa disco. A nu se intelege club. Contine toate elementele necesare unei piese disco de prin anii 80-90. Piesa este interpretata impreuna cu Monik si chiar este una reusita, care cred ca ar ridica la dans si un schiop in depresie acuta.



Albumul se termina cu ce incepe, minus vocea lui Nico. V-am bagat in ceata... :)) Artista a facut un gest dragut si rar pentru industria muzicala romaneasca si a oferit piesa "Love Mail" in varianta karaoke, adica negativul. Pe-afara, a intrat la moda de ani buni chestia asta, un detaliu in general foarte apreciat de fani. Urmeaza sa vedem, dupa comercializarea discului cate "Nico Wannabe"-uri vor aparea pe YouTube cantand piesa ei, fiindca inevitabil asta se va intampla. Fanii isi exprima aprecierea intr-un mod semi-artistic, ceea ce consider ca este foarte frumos si de apreciat.

Asadar, avem un album cu piese una si una, un adevarat material de colectie, care, by the way, se poate descarca si direct de pe site. N-as putea sa inchei mai frumos decat folosind cuvintele solistei: "Prin intermediul acestui album ma adresez tuturor categoriilor de ascultatori si de varsta, nu numai celor intre 15-25 de ani. Nu cred ca numai muzica de clubbing are succes, chiar daca este excesiv mediatizata, in special de radioruile comerciale, poate prea comerciale. Pentru realizarea acestui material discografic, am ales sa folosesc cat mai putin sunete artificiale, preferand instrumentatia live cu chitare, clape, tobe, etc. Va invit sa ascultati acest album, cu speranta ca va fi pe placul celor mai multi dintre dumneavoastra. [...] Multumesc fanilor mei, care cumpara si apreciaza muzica mea de peste 8 ani. Va iubesc si vreau sa-mi fiti alaturi, cel putin ca si pana acum. Cu drag, NICO"