Inainte de vacanta am tot lipit afise ale campaniei "Eroii nu mor niciodata" (detalii pe www.eroiinumor.blogspot.com) si astfel am avut de a face cu tot soiul de cetateni care se bagau in seama. Cum gandirea majoritatii nu iese din niste limite destul de restranse am sa fac un soi de top 3 al intrebarilor stupide care mi-au fost puse la aceste intalniri.

In primul rand avem barbatul santierist, de varsta medie, genul drojdier al carciumii din colt. El umbla doar in grupuri de 2-3 impreuna cu altii din aceeasi specie si cu sticla de juma' de bere in mana. Intrebarea vine inevitabil: "Da' ce ma, ai fost tu la revolutie? De vorbesti despre asta?" Nu, adevarul e ca nu am fost, dar asa cum nici tu nu ai asistat la disparitia Elodiei si totusi vorbesti seara de seara despre asta, la fel si eu imi permit sa am o parere despre evenimente la care nu am participat. Din fericire, sursele de informare fiind multiple, pot sa imi fac o idee buna.

Pe locul doi se gaseste eternul pensionar care face piata de la prima ora si care se plictiseste acasa in restul zilei. La el intrebarea se transforma in afirmatie: "Ia mai da-i incolo; au murit ca sa ajunga astia la putere, sa fure tara. Mai bine ramanea Ceausescu!" O porcarie clasica din partea unor batrani inadaptati care traiesc sub impresia ca un sistem care i-a luat din satul natal si le-a dat un loc de munca intr-o fabrica murdara e tot ce poate fi mai bun pentru tara. Cei care au murit in 89 au facut-o pentru libertate si democratie, pentru o Romanie mai buna si mai dreapta; faptul ca alte interese au deturnat aceste idealuri nu scade cu nimic meritul celor care s-au jertfit atunci.

Pe ultimul loc intalnim junele de 25-30 de ani si a sa intrebare manelaro-blazata: "Schimbati ceva cu asta? Nu? Dar macar iese ceva?", moment in care pleaca mirat de "prostia" unora care fac un lucru fara sa castige nimic de pe urma lui. Este drept, practic nu schimbi nimic; guvernul tot se va certa cu presedintele, nivelul de trai va ramane la fel, nici macar nu indraznesc sa sper ca va sensibiliza pe cineva de sus intru grabirea procesului revolutiei; dar asa cum aprinzi o lumanare unei rude care a murit, fara sa tragi vreun folos material, tot asa poti lipi un afis pentru eroi. Ei ar trebui sa fie "rudele" moarte ale poporului roman, carora sa le aprindem o lumanare de cate ori putem si pe care sa le cinstim asa cum se cuvine. Ei sunt cei care au avut curajul sa iasa in strada si sa spuna nu dictaturii si, ulterior, comunismului. Cand majoritatea statea cu plapuma in cap de frica o minoritate a avut curajul sa lupte, iar pentru asta merita toata recunostinta noastra.

Din pacate nimeni nu a intrebat ce poate face pentru comemorarea eroilor revolutiei sau macar sa spuna doua-trei cuvinte de cinstire. Suntem campionii vorbelor goale si trancanitului degeaba. Ne pricepem la toate, dar nu suntem in stare de nimic. In timp ce altii se mobilizeaza pentru a-si apara drepturile si a lupta pentru propriile valori noi nu reusim sa ne adunam decat pentru a ne holba prosteste la un stalp cu iz de brad de Craciun.

Trist !

Andrei Mihail