Good day si bine v-am regasit dupa o pauza bine-meritata de doua saptamani, la ceea ce stiti ca este momentul culminant al fiecarei luni, si anume vitamina muzicala a saptamanii. Cu 8 episoade aka primul volum din aceasta serie, urmeaza cel de-al doilea volum, care incepe cu episodul 9 si se va sfarsi cu cel de-al 16-lea. Ramaneti pe-aproape fiindca am o lista pregatita special pentru voi, plina de muzica de cea mai buna calitate.
Ca veni vorba de liste complete, cu alte cuvinte de multa muzica, constat cu placere ca exista o mina inepuizabila in jurul nostru si, contrar ideii generale cum ca nu se mai face muzica de calitate, trebuie sa recunosc ca iubitorii de muzica si arta inca au destul material de descoperit. Deseori facem greseala sa ne referim la muzica prin vizorul topurilor muzicale. Ei bine, acel vizor este extrem de stramt si de murdar. Exista o ditamai mina de aur, care nu doar ca este inepuizabila, dar este si in continua regenerare. Dragii mei, poate sa faca showbizul ce vrea, arta nu moare inaintea noastra. Cat timp omul traieste, va trai si arta, ergo... va fi destula muzica buna pentru toata lumea. Scoateti ciocanul, parul, dalta, dinamita si ce mai vreti, si hai la vanat de aur.
Iata ca am un exemplu perfect care infloreste de circa 11 ani. Este vorba de Goldfrapp, un duo de muzica preponderent electronica care, in ciuda reviewurilor cat se poate de bune din partea unor critici muzicali valorosi, a ramas cam neobservat - cel putin pentru noi. In ziua de azi insa, a ramane neobservat poate fi si un compliment mascat. In cazul lor chiar este. Am mentionat ca sunt din Marea Britanie? E oficial: englezii stiu sa faca muzica.
Un alt duo care m-a impresionat adanc, acum vre-un an si ceva, este cel in frunte cu Glen Hansard. Culmea... si el este de prin Insulele Britanice, mai precis Irlanda. Colega lui, care este si ea o artista demna de mentionat si de apreciat - Marketa Irglova, este din Cehoslovacia, insa despre ea voi vorbi doar in episodul 11 sau 15. Inapoi la Glen, care la 13 ani s-a considerat atat de artist, incat a dat cu piciorul la tot ce insemna studii, doar ca sa poate sa cante, ceea ce face din '83. I-au trebuit ani buni pana a reusit sa lanseze primul sau album solo, in 2006. A contribuit foarte mult si la soundtrack-ul filmului "Once" care apoi l-a facut celebru, castigand Oscarul pentru piesa "Falling Slowly", scrisa in colaborare cu Marketa. In 24 de ani de munca plina de pasiune, din adolescentul de 13 ani a ajuns un catigator de Oscar la 37. E si asta ceva...
Fara sa vreau si sa par obsedat de Marea Britanie, urmatoarea trupa, tot de pe-acolo e - mai exact, din Wales. Imi pica dintii rostind numele lor, iar degetele mele incearca o balbaiala scriind unul dintre cele mai neconventionale nume de trupa de pe intregul continent european. Este vorba de Gorky's Zygotic Mynci. Trupa a avut o viata destul de lunga - 15 ani - care a luat sfarsit in 2006. Sunt convins ca multa lumea se va uita crucis la muzica acestor "Mynci". Este foarte greu de descris stilul lor, asa ca, ma voi scoate cu "discografia lor este toata arta lui Picasso laolalta, transformata in note muzicale".
Gata! Ajunge cu mineritul prin insule, sa trecem si pe la americani, care fara aur n-ar fi fost prea importanti. Bine macar ca s-a lipit ceva pe plan artistic. Ohio este cuibul trupei mai deloc cunoscute pe meleagurile noastre, The Greenhornes. Este o trupa care aproape in permanenta traieste prin turneuri, ducand cu ei sound-ul specific de blues si psychidelic rock.
Faptul ca ceva se numeste "gunoi", nu inseamna neaparat ca si este. Cu siguranta Garbage nu este gunoi, sau cel putin nu atunci cand ma refer la trupa americana cu o istorie de 16 ani de muzica in spate. Formatia wisconsiniana adopta un amalgam de rock alternativ, electronic, post-grunge si trip-hop, din care - in final - rezulta un stil aparte si foarte "garbage-like". Trupa are succes, mai da si pe la Billboard, mai fura si cate-un premiu de la MTV, in concluzie denumirea trupei este invers proportionala cu calitatea muzicii lor.
Am zis ca suntem inconjurati de muzica buna? Da. Am avut dreptate? Evident. Si cati mai sunt... Mii si mii de piese inca neauzite, artisti pierduti prin strazile laturalnice ale industriei muzicale, doar fiindca nu merg pe ideea de a face mult profit din mult nimic. A zis cineva o data ca artistii mor saraci. Nu e chiar asa. Sunt chiar foarte multi care pot trai modest sau chiar bine de pe urma artei - fac aur din aur, dar in timp... A fi artist nu are alt scop decat a fi tu insuti. O saptamana placuta si plina de muzica buna va doresc.
Iata ca am un exemplu perfect care infloreste de circa 11 ani. Este vorba de Goldfrapp, un duo de muzica preponderent electronica care, in ciuda reviewurilor cat se poate de bune din partea unor critici muzicali valorosi, a ramas cam neobservat - cel putin pentru noi. In ziua de azi insa, a ramane neobservat poate fi si un compliment mascat. In cazul lor chiar este. Am mentionat ca sunt din Marea Britanie? E oficial: englezii stiu sa faca muzica.
Un alt duo care m-a impresionat adanc, acum vre-un an si ceva, este cel in frunte cu Glen Hansard. Culmea... si el este de prin Insulele Britanice, mai precis Irlanda. Colega lui, care este si ea o artista demna de mentionat si de apreciat - Marketa Irglova, este din Cehoslovacia, insa despre ea voi vorbi doar in episodul 11 sau 15. Inapoi la Glen, care la 13 ani s-a considerat atat de artist, incat a dat cu piciorul la tot ce insemna studii, doar ca sa poate sa cante, ceea ce face din '83. I-au trebuit ani buni pana a reusit sa lanseze primul sau album solo, in 2006. A contribuit foarte mult si la soundtrack-ul filmului "Once" care apoi l-a facut celebru, castigand Oscarul pentru piesa "Falling Slowly", scrisa in colaborare cu Marketa. In 24 de ani de munca plina de pasiune, din adolescentul de 13 ani a ajuns un catigator de Oscar la 37. E si asta ceva...
Fara sa vreau si sa par obsedat de Marea Britanie, urmatoarea trupa, tot de pe-acolo e - mai exact, din Wales. Imi pica dintii rostind numele lor, iar degetele mele incearca o balbaiala scriind unul dintre cele mai neconventionale nume de trupa de pe intregul continent european. Este vorba de Gorky's Zygotic Mynci. Trupa a avut o viata destul de lunga - 15 ani - care a luat sfarsit in 2006. Sunt convins ca multa lumea se va uita crucis la muzica acestor "Mynci". Este foarte greu de descris stilul lor, asa ca, ma voi scoate cu "discografia lor este toata arta lui Picasso laolalta, transformata in note muzicale".
Gata! Ajunge cu mineritul prin insule, sa trecem si pe la americani, care fara aur n-ar fi fost prea importanti. Bine macar ca s-a lipit ceva pe plan artistic. Ohio este cuibul trupei mai deloc cunoscute pe meleagurile noastre, The Greenhornes. Este o trupa care aproape in permanenta traieste prin turneuri, ducand cu ei sound-ul specific de blues si psychidelic rock. 
Faptul ca ceva se numeste "gunoi", nu inseamna neaparat ca si este. Cu siguranta Garbage nu este gunoi, sau cel putin nu atunci cand ma refer la trupa americana cu o istorie de 16 ani de muzica in spate. Formatia wisconsiniana adopta un amalgam de rock alternativ, electronic, post-grunge si trip-hop, din care - in final - rezulta un stil aparte si foarte "garbage-like". Trupa are succes, mai da si pe la Billboard, mai fura si cate-un premiu de la MTV, in concluzie denumirea trupei este invers proportionala cu calitatea muzicii lor.
