Un manelist si un rocker sunt condamnati la moarte. In ziua executiei, amandoi sunt dusi in camera de gazare. Ca de obicei, directorul inchsorii ii intreaba pe cei doi despre ultima lor dorinta, inainte de a trece pe lumea cealalta. Primul intrebat este manelistul, care - cu o fata care se lumineaza dintr-o data - ii raspunde "Apai, domnu`, vreau si eu sa mai aud o data melodia "De ce ma minti" de Liviu Guta". Directorul ii spune ca dorinta lui se poate indeplini fara nicio problema, apoi se intoarce catre rocker si-l intreaba acelasi lucru, la care el, disperat, urla "Omoara-ma prima data!".
Acum, ca v-am facut sa pufniti in ras, va intampin cu o "buna dimineata" insorita si va invit la un nou episod de vitamina muzicala. Incerc sa continui in acelasi stil lejer, insa, daca ma ia valul artistic, sa nu fiti suparati pe mine. Apropo de muzica... este singura placere carnala care nu duce la viciu. Asa zic altii... eu inca ma intreb...
Hooverphonic, care este o denumire cat se poate de haioasa, luand in considerare ca "hoover" inseamna "aspirator", este o trupa pop-rock din Belgia care, intre timp, a mai combinat stilurile, ingloband in final genuri ca electronica, alternativa, electropop, rock si alte "corcituri". Cu un sound de trip-hop, muzica lor se dovedeste a fi apreciata in special de un public selectiv, chiar "muzical-mofturos". Sunt piese ce merita ascultate fiindca vor crea o atmosfera aparte, care nu merita distrusa de "alergaturile" noastre zilnice. Seara, un ceai cu gheata, poate si-o tigara combinata cu sunetele de "Hooverphonic" vor oferi o atmosfera inedita de liniste.
Stiti cum schimba un solist un bec? Tine becul fix iar restul lumii se invarte in jurul lui. Cu toate ca bancul este un adevar mascat si, in aelasi timp cauza destramarii a multor trupe, trebuie sa-i respectam pentru ce-au facut la vremea respectiva pentru acea trupa. Situatia se repeta si cu "The Honorary Title", care dupa cca. 3 ani, a ramas fara solist, fiindca el a vrut cariera solo - motiv pentru care suntem suparati pe el si nu-i spunem numele. "Albumele sunt intime si personale, cu teme bazate pe relatii, unele care se termina, altele care incep; situatii personale din viata proprie dar nu numai, bazate intotdeauna pe realitatea din jurul lor. Un stil "cate-un pic de ici, de colo", presarat cu pesimism, sentimente intunecate, piese sincere dar care nu trebuie luate prea in serios."
Multi dintre noi stam cu ochii holbati la filme, cel putin o data pe saptamana si de foarte multe ori uitam de ce ne-a placut un anumit film. Deseori cautam raspunsul in poveste, in excelenta actorilor si uitam de ceea ce ne-a atins pe tot parcursul filmului: muzica. Fara coloana sonora, o productie cinematografica ar pierde cel putin 40-50% din mesaj si din efect. De cativa ani am facut un obicei din a "investiga" coloanele sonore ale filmelor care mi-au placut. Asa am ajuns sa-l "cunosc" pe tatal coloanelor sonoare - Hanz Zimmer, care a dat sens la peste 100 de filme. A turnat o glazura artistica peste imagini, peste cadrele care altfel aveau mult mai putin de zis. Fara maestria si genialitatea sa, filme ca Gladiatorul, Piratii din Caraibe, Codul lui DaVinci, Black Hawk Down, Rain Man si multe alte filme, n-ar fi ajuns capodopere, momente artistice de neuitat.
Foarte, foarte departe de noi, acolo unde painea este orezul, sarmalele sunt sushi iar Muntele Retezat se numeste Himekami, acolo, departe, in Japonia exista un grup muzical cu exact acelasi nume. Au inceput sa faca muzica inca din anii 80 si au lansat numeroase albume, toate cu specific japonez, care au trezit interesul de pe alte continente. Daca am zis ca Hooverphonic nu este muzica pentru oricine, Himekami va atinge un grup si mai restrans, datorita necesitatii unei intelegeri spiritual-muzicale. Melodiile lor sunt mai mult decat un gen, sunt o adevarata religie.
Astazi, fara sa vreau, se pare ca am adunat un buchet predominat de muzica atmosferica fiindca voi incheie cu Holly Golightly - o solista si o compozitoare britanica. Britanicii intotdeauna au avut tendinta de a fi clasici, ceea ce se observa puternic si prin muzica ei care, de fapt, este rhythm & blues si rockabilly-ul anilor 60, cantata cu cca. 45 de ani dupa, dar cu aceeasi pasiune si exact in acelasi stil. Personal, admir artistii care se intorc la radacini, si cauta sensul muzicii prin vremurile cand muzica inca era departe de a fi o industrie urata, condusa de interese politice si financiare. Muzica ei este nimic altceva decat o masina muzicala a timpului.
Ok, acum dupa atata muzica de atmosfera, va readuc cu picioarele pe Pamant, fiindca daca n-o fac eu, o va face in cateva minute seful sau sefa voastra crizata, ca inca nu a primit niste rapoarte, sau mai stiu eu ce, asa ca...
Un turist se plimba printr-un oras European si, la un moment dat, da peste mormantul compozitorului Beethoven si incepe sa citeasca placa comemorativa, dar imediat dupa ii este distrasa atentia de un zgomot de zgarietura, ca varful unui stilou zgariind hartia. Nedumerit, dar si curios, intreaba pe unul dintre cetateni despre sunetul ciudat. Localnicul raspunde linistit: "Ahh, e doar Beethoven. Probabil din nou (se) descompune."
Numai bine, o saptamana usoara si presarata cu muzica buna!
Ca de obicei, vitaminele sunt foarte sufletiste...iar comentariile mai mult decat inspirate !
Nu inteleg insa de ce pe acest site nu exista inca stabilita o regula clara : repertoarul artsistilor sa se faca fie dupa nume,fie dupa pronume...se creeaza des confuzii,harababura si nu este nici profesionist.
Lista artistilor in mare parte vine din exterior, de la casele de discuri, deci daca ei fac o "greseala" facem si noi inevitabil. In plus, lista e un mastodont imposibil de controlat, mai ales in conditiile de fata.
Hooverphonic, care este o denumire cat se poate de haioasa, luand in considerare ca "hoover" inseamna "aspirator", este o trupa pop-rock din Belgia care, intre timp, a mai combinat stilurile, ingloband in final genuri ca electronica, alternativa, electropop, rock si alte "corcituri". Cu un sound de trip-hop, muzica lor se dovedeste a fi apreciata in special de un public selectiv, chiar "muzical-mofturos". Sunt piese ce merita ascultate fiindca vor crea o atmosfera aparte, care nu merita distrusa de "alergaturile" noastre zilnice. Seara, un ceai cu gheata, poate si-o tigara combinata cu sunetele de "Hooverphonic" vor oferi o atmosfera inedita de liniste.
Stiti cum schimba un solist un bec? Tine becul fix iar restul lumii se invarte in jurul lui. Cu toate ca bancul este un adevar mascat si, in aelasi timp cauza destramarii a multor trupe, trebuie sa-i respectam pentru ce-au facut la vremea respectiva pentru acea trupa. Situatia se repeta si cu "The Honorary Title", care dupa cca. 3 ani, a ramas fara solist, fiindca el a vrut cariera solo - motiv pentru care suntem suparati pe el si nu-i spunem numele. "Albumele sunt intime si personale, cu teme bazate pe relatii, unele care se termina, altele care incep; situatii personale din viata proprie dar nu numai, bazate intotdeauna pe realitatea din jurul lor. Un stil "cate-un pic de ici, de colo", presarat cu pesimism, sentimente intunecate, piese sincere dar care nu trebuie luate prea in serios." 
Multi dintre noi stam cu ochii holbati la filme, cel putin o data pe saptamana si de foarte multe ori uitam de ce ne-a placut un anumit film. Deseori cautam raspunsul in poveste, in excelenta actorilor si uitam de ceea ce ne-a atins pe tot parcursul filmului: muzica. Fara coloana sonora, o productie cinematografica ar pierde cel putin 40-50% din mesaj si din efect. De cativa ani am facut un obicei din a "investiga" coloanele sonore ale filmelor care mi-au placut. Asa am ajuns sa-l "cunosc" pe tatal coloanelor sonoare - Hanz Zimmer, care a dat sens la peste 100 de filme. A turnat o glazura artistica peste imagini, peste cadrele care altfel aveau mult mai putin de zis. Fara maestria si genialitatea sa, filme ca Gladiatorul, Piratii din Caraibe, Codul lui DaVinci, Black Hawk Down, Rain Man si multe alte filme, n-ar fi ajuns capodopere, momente artistice de neuitat.
Foarte, foarte departe de noi, acolo unde painea este orezul, sarmalele sunt sushi iar Muntele Retezat se numeste Himekami, acolo, departe, in Japonia exista un grup muzical cu exact acelasi nume. Au inceput sa faca muzica inca din anii 80 si au lansat numeroase albume, toate cu specific japonez, care au trezit interesul de pe alte continente. Daca am zis ca Hooverphonic nu este muzica pentru oricine, Himekami va atinge un grup si mai restrans, datorita necesitatii unei intelegeri spiritual-muzicale. Melodiile lor sunt mai mult decat un gen, sunt o adevarata religie.
Astazi, fara sa vreau, se pare ca am adunat un buchet predominat de muzica atmosferica fiindca voi incheie cu Holly Golightly - o solista si o compozitoare britanica. Britanicii intotdeauna au avut tendinta de a fi clasici, ceea ce se observa puternic si prin muzica ei care, de fapt, este rhythm & blues si rockabilly-ul anilor 60, cantata cu cca. 45 de ani dupa, dar cu aceeasi pasiune si exact in acelasi stil. Personal, admir artistii care se intorc la radacini, si cauta sensul muzicii prin vremurile cand muzica inca era departe de a fi o industrie urata, condusa de interese politice si financiare. Muzica ei este nimic altceva decat o masina muzicala a timpului.
In fiecare luni, gasesti aici doza noua de "vitamina".
