www.muzicabuna.ro Web analytics

    Nu esti logat!

Login | Nu ai cont? Creeaza cont nou
stiri din muzica
critica muzicala
evenimente
unde mergem?
trupe si solisti
poze  | videoclipuri
melodii copiate
versuri proaste
asculta muzica
descarca albume
underground
adauga muzica ta
forum
sondaje
lista membrilor
blog-uri

Critica muzicala > Muzica si politica

Diana Suciu / luni, 18 dec 2006
 
Anne`sPolitica, iata un nou domeniu la care tanara generatie de artiste autohtone aspira. Dupa ce a trecut moda modellingului ca o completare a statutului de cantareata, si a fost inlocuita cu actoria, rolurile in telenovele si sitcom-uri fiind cele mai vanate, in prezent tinerele "artiste" se viseaza implicate in chestiuni mult mai importante. Si cum tentatia de a intra in istorie este mare, ce sector de activitate ar putea fi mai indicat, decat acela ce implica discutarea si rezolvarea treburilor statului? Ei bine, da, pentru cine nu este inca la curent cu ultimul trend ce bantuie cercurile de cantarete de pe plaiurile mioritice, va informam ca acestea tin cu tot dinadinsul sa-si demonstreze capacitatile intelectuale imbratisand o cariera politica.

Sa incepem mica noastra povestioara cu inceputul. Vara anului 2006. Mamaia, litoralul romanesc. Componenta trupei (sau ex-trupei) A.S.I.A., Sorana Darclee Mohamad, facea o dezvaluire menita a le da peste nas tuturor celor ce nu au crezut in ea pana la momentul respectiv: tanara isi anunta viitoarea cariera diplomatica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Ea preciza ca, de indata ce-si va promova examenul de licenta care va avea loc in februarie, 2007, urmeaza sa se ocupe cu strangerea de fonduri pe plan extern. Sforile fiind trase, solista si-a petrecut vacanta pe plaja, alaturi de iubitul ei, nesfiindu-se sa se afiseze topless, in toata splendoarea implanturilor mamare de care dispune. Se pare, insa, ca domnisoara Mohamad nu figureaza pe lista viitorilor angajati ai acestei institutii si, mai mult decat atat, in viitorul apropiat, la M.A.E. nu este programat niciun concurs de angajari.

Mai iute de picior decat Sorana s-a dovedit a fi Oana Zavoranu pe care am inclus-o in discutie dat fiind faptul ca si-a facut intrarea in muzica, cu ceva vreme in urma, interpretand o piesa alaturi de Pepe. Desi nu pare sa fi editat vreun material discografic pana in prezent, iar activitatea ei muzicala este aproape nula, Oana ne tot ameninta, de cateva luni bune, cu aparitia unui album. Intre timp, se pare ca proaspata sotie a lui Pepe si-a sistat toate activitatile artistice si a intrat in politica. La solicitarile liderului Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, Oana Zavoranu a devenit, recent, consilierul de imagine al tribunului amintit. Cu ocazia acestui eveniment, am aflat si tainica admiratie pe care Oana o nutrea inca din copilarie (?) fata de liderul PRM. Speram ca, uzitand de aceasta noua postura, cea de membru PRM, agitata Oana va avea posibilitatea sa se mai elibereze din cand in cand de surplusul de energie de care da dovada.

O mai tineti minte pe Ana Constantin, cu numele de scena Anne`s (foto)? Daca exercitiul de memorie pe care tocmai vi l-am sugerat va suprasolicita memoria iar chinurile de a scoate la lumina orice vaga informatie despre acest personaj sunt zadarnice, va dam noi o mana de ajutor : este vorba despre blonda care ne tot canta, in trecut, ca-i "este cald" si ca s-a "indragostit lulea"... Ei bine, ati ghicit! Si aceasta tinteste o cariera in politica. Dupa ce a gadilat privirile celor interesati cu cateva videoclipuri de imagine si a lansat niste piese mediocre, voluptoasa cantareata si-a dezvaluit, mai nou, pasiunea pentru politica. Inspirata fiind de propria sora - membra PSD, Anne`s se viseaza deja purtand discutii inflacarate pe teme de mare importanta sociala cu colegii de partid.

Fie ca au urmat exemplul precursorilor Irina Loghin si Ion Dolanescu, care cunosc prea bine confortul fotoliilor din Parlament, fie ca e doar un curent ce-si va gasi sfarsitul in cativa ani, imbinarea artei cu politica nu poate sa nu ne sara in ochi, in conditiile in care personajele implicate nu par sa aiba prea multa treaba cu guvernarea unui stat. Si asta daca nu cumva practica ce vizeaza conducerea treburilor publice interne si externe se deprinde prin saloanele cosmetice, clinicile de chirurgie plastica, baruri de fite sau la evenimente mondene. Mai departe, asteptam cu interes sa le vedem pe surorile Bambi propunand proiecte de lege, pe Cream purtand tratative cu oficialii altor state sau pe Nicoleta Luciu dezbatand implicarea trupelor romane in conflictele din Irak!


loading...

0 comentarii. Posteaza un comentariu

Muzica ta

Asculta genul tau de muzica:



Asculta radioul tau preferat:



download soft: winamp player

Evenimente si concerte


vezi toate evenimentele

Evenimente salvate


Lista de evenimente salvate:

Nu ai evenimente salvate

Vezi evenimentele disponibile sau adauga un eveniment



Discutii pe forum

Vorbeste despre muzica si artistii preferati!

Concert In Poiana La Palilula


scris de CurteaRegala pe 2-06 ora 12:19

Musik mesage


scris de majanan pe 17-05 ora 16:49

Angajare cu diploma


scris de alex77 pe 15-05 ora 17:05

Am calificare electronica si automatizari si nu stiu cu ce se mananca


scris de alex77 pe 15-05 ora 17:04

Provocare chitariștii roboți


scris de Korobu pe 11-05 ora 16:01

Shawn Mendes - Stitches (TBoys Cover)


scris de sckin pe 9-05 ora 15:52

Maryan - Sweet Emotion (Pyannho-Rose Remix)


scris de Martino pe 9-05 ora 09:37

ce faci daca s-a asternut monotonia in relatia ta?


scris de vioricamacovei pe 26-04 ora 14:47

Stereo Beat Records cauta voci si producatori


scris de smoky2015 pe 30-03 ora 15:51

Caut studio inregistrari ieftin


scris de smoky2015 pe 30-03 ora 15:35

intra in forum
copyright © 2000-2016 MuzicaBuna.ro. Developed by HTD
despre muzicabuna.ro | termeni si conditii de folosire | echipa | contact

159 vizitatori si 0 membri acum pe site