In urma citirii in detaliu a unui articol publicat recent pe site, articol care ridica niste probleme semi filozofice, but not quite, am ajuns la concluzia ca este necesar un raspuns.

Amintim chestiunea de baza a discutiei lansate: ce este muzica buna si cine defineste criteriile dupa care calculam calitatea unei piese?


Pe langa faptul ca exista profesia" critic muzical", iar statutul de "critic muzical" implica ani de studiu in invatamant superior dedicat analizei si interpretarii muzicii, trebuie sa aducem in discutie si bunul simt. Cel din urma fiind, cica, mai accesibil si mai usor de apelat decat la serviciile unui specialist raseducat.

Cum bunul simt este mai mult un factor mitic decat o realitate comuna, e mai simplu sa intrebam pe cei care se pricep in ale muzicii si si-au calit urechea cu tot ce poate eminte sunete si genera arpegii, ce este bun si ce este tentativa.


Apoi mai este un factor care se poate lua in calcul pentru stabilirea gradului de "calitate" al muzicii cand nu avem un critic la indemana: estetica uratului. Inca un element cat se poate de intangibil pentru capacitatea unora.

Cum in general frumusetea rezida in echilibru si in simetrie, asa tot ce este demn de puricat se naste din nepotriviri crase, epatari si vulgaritate... ca sa nu mai discutam si de lipsa maniereleor, atat de perversa incat poate distruge cel mai sublim chip si este in stare de a submina atribute de invidiat de altfel. *in cazul persoanelor, evident.

Asadar traim, calculam si intelegem prin prisma antonimelor. Frumos-urat, grotesc-sublim, interesant-plictisitor, elegant-vulgar.

A nu se deduce ca in muzica totul trebuie sa fie despre gratie, virtute si fericire. Cum sentimentele sunt cat se poate de diverse, arta se va mula in jurul nuantelor simtite si admirate de ..noi.

Si daca toti simtim la fel de ce arta unuia este gunoi fata de arta altuia? Ce, nu sunt si ei oameni? nu simt si ei la fel?

Ba da! Simt. Insa redatul este hiba. Cand sufera Evanescence se naruie lumea, cand sufera Guta, manelistul ii copiaza grimasa comico-transpirata, iar rezultatul este cat se poate de diferit. La prima, disperarea te cuprinde si simti golul din jurul tau, apoi il vezi pe Guta care canta fix despre acelasi lucru, culmea, dar sticlirea ochilor lui, felul in care pronunta cuvintele si mimica fetei te duc cu gandul pe alte meleaguri...si nu ale dragostei neimplinite.

In esenta, se spune ca toti suntem la fel. Intr-adevar, toti mancam, toti bem, toti mergem la toaleta. Dar una este cand esti pus pe ganduri de Hawking si alta cand te scobesti in nas la Diaconescu.

Antonimul, oameni buni!

In concluzie, dupa cum exista mere, exista mere stricate si mere bune.
Asadar, avem muzica, muzica buna si muzica proasta. Dupa cum avem oameni, oameni normali, oameni scapati si in cazul acestei ultime categorii, insiruirea se poate continua mult si bine. Mai exista, bineinteles, si categoria mea favorita, cea a bovinelor care rumega si respira.

In orice domeniu, un proiect bun este inchegat, coerent, unde un lucru decurge firesc din altul sau il completeaza. In arta este la fel, fie ca subiectul este dragostea, petrecerea, dorinta, pasiunea, ura, pofta... orice. Insa totul cu o masura. Innascuta pentru unii, absolut inexistenta pentru altii.