S-a trezit transpirat, speriat iar inima ii batea ca popa-n lemn de sfinte sarbatori. A visat ceva... ceva ciudat si nelinistitor. A fost un vis al abstractelor topite printre mozaicurile realitatii. Capul si corpul ii erau grele, ca de plumb, iar mintea ii era ca o paleta colora mazgalita. Avea nevoie de ceva care sa-l urneasca din aceasta stare de amorteala inmarmurita. Voia sa se trezeasca cu adevarat.

Deodata, aude o voce cantand niste versuri pe care nu le-a mai auzit, dar parca totusi cunoscute, ale piesei "Delirium" de Ladyhawke. Vocea ei "zgariata" parca rezona cu ceea ce simtea el. Stilul de indie rock combinat cu electropop ii readucea usor viata prin vene si ii trezea pupilele prea mari. Acordurile de chitara ii readuceau bataia inimii la normal si ii curatau creierul de imaginile acelui vis inexplicabil. S-a ridicat in picioare, s-a uitat in oglinda rasufland usurat. A realizat ca a fost doar un vis si o dimineata grea...



In drum spre statia de metrou, statea la semafor si astepta sa se faca verde. Se gandea la cat de mult timp pierde asteptand sa se faca verde. Asteptarea i se parea cel mai frustrant moment din viata si mereu dadea de ea, fara sa-i vada sensul. Deodata, pe partea cealalta a drumului, vede o blonda asteptand si ea acelasi lucru si ii aduce aminte de Leslie Mills. Vocea ei angelica si suava parca ii era inscrisa pe suflet cu marker permanent. Isi aducea aminte de concertul din 2009, de la Acapulco, unde - pentru cateva minute - o artista in chip de inger l-a facut sa uite tot ce era trist si urat in lumea asta. "Theory of Everything" a fost parca adevarul absolut scris in versuri si note muzicale.



Dar sirul divinitatilor nu s-a oprit la acel concert... Cand a crezut ca va fi momentul de a reveni cu picioarele pe pamant, cortinele s-a ridicat pentru ultima data facand loc zeitei iubirii latine, Lucero. "Eterno es este amor" se auzea prin sala... O voce calda si primitoare, gingasa, umplea sala de speranta inviata, dandu-i aripi. I-a adus aminte de prima dragoste, de vise, ambitii uitate si refulate. A vazut din nou sensul vietii, pentru prima data dupa atatia si atatia ani.



Au trecut ani buni de atunci, iar de data aceasta este el in spatele cortinelor asteptand sa se ridice. Asteptarea a devenit un moment de reculegere pentru el, momentul cel mai important din viata, care intotdeauna ii dadea puterea pentru a face urmatorul pas. De data asta pasul era in fata unei sali pline si de orchestra filarmonica roiala. Cu totii asteptau dirijorul cu bagheta in mana, care era nimeni altul decat el, pentru a retrai momentele unice create acum multi ani de Louis Clark, prin cele mai frumoase "medley"-uri de muzica clasica. Parca era un mic rai pe pamant unde sfintii erau Bach, Mendelssohn, Mozart, Tchaikovsky si multi alii. Bratele ce-i erau de plumb dimineata, acum zburau, dand aripi baghetei. Mintea ii era mai clara ca niciodata iar inima ii batea pe ritmul muzicii. Abstractul s-a transformat in caleidoscop de sunete. S-a uitat la public si a vazut sentimetele lui ca in oglinda pe expresiile lor pline de extaz. Visul unui artist a devenit realitate...



* * *