Misterioasa, traieste frica dorintelor celor din jurul ei, dar, pentru lansarea albumului "Bleu Noir", Mylene Farmer a avut incredere in Nathalie Rheims.
PM: Esti mai frumoasa ca niciodata, ai inflorit cum n-ai mai facut-o pina acum. Detii vreun secret al frumusetii?
MF: Singurul lucru foarte important este sa iubesti si sa fii iubit. Este singura certitudine pe care o am astazi. Iar frumusetea depinde de ochiul antrenat al celor care te privesc.
PM: Ce poti face astazi si nu puteai face ieri?
MF: Sa fac fata privirilor atunci cind ma aflu intr-un loc public, fara sa vreau sa fug de acolo intr-o fractiune de secunda. A nu fi confident in propriile puteri, a suferi de o timiditate care te poate face sa arati ca o persoana cumva distanta, rece, nu e un atu pentru o cariera publica. Chiar si asa, nu am avut alta solutie decit sa-mi depasesc temerile, sa trec peste ele, ne mai fiind un prizonier al acestora. Cind ma gindesc la asta, realizez ca e nevoie de o violenta iesita din comun pentru a face fata acestui handicap. Doar cei foarte timizi pot intelege prin ce trebuie sa treci ca sa depasesti astfel de momente.
PM: "Bleu Noir" este primul album pe care l-ai scos fara Laurent Boutonnat. De ce te-ai distantat de el?
MF: Nu m-am distantat in nici un fel de el. Dupa turneu si concertele de pe Stade de France, in ciuda succesului pe care acestea l-au avut, o cadere terifianta in iad s-a petrecut, un gol socant, o dorinta pentru mai mult. Primesti atita dragoste, vibratii, atitea senzatii care te fac sa vrei... sa scrii. Laurent a inteles imediat nevoia mea de a crea. Seamana cu o complicitate. Ne vom alia fortele din nou pentru viitorul album.
PM: Esti constienta ca acest album este mai intunecat decit celelalte?
MF: Nu... nu chiar... acest album, asa cum numele lui indica, "Bleu Noir", incepe de la lumina spre umbra... apoi spre intuneric total. Sau chiar invers... nu-mi mai dau seama deja.
PM: Esti perceputa ca o persoana solitara, singuratica mai bine spus. A fost complicat sa lucrezi cu o echipa noua?
MF: M-am adaptat la noile conditii de lucru, atita timp cit ceilalti au respectat "bula" mea, tacerea mea, la fel de mult cum eu ii respect pe ei. Sunt o persoana solitara. Dar in acelasi timp am o mare nevoie sa fiu inconjurata de alte persoane, dar nu sunt de acord cu termenul "singuratica". Cind simt ca ma sufoc, ma urc intr-un tren sau avion si plec spre alte orizonturi... E o libertate, o sansa subestimata de a putea sa calatoresc oriunde simt nevoia ca e necesar. Un peisaj inzapezit ma misca. Am crescut in Canada, sunt sigura ca atractia fata de imaculat se trage de acolo. Recele adinc are un parfum aparte, un sunet unic. Am trecut prin aceleasi emotii cind am vizitat Rusia si-am descoperit St. Petersburgh in mijlocul iernii. Pe malurile Nevei, canalele ei inghetate...
PM: Alte locuri pe care le iubesti?
MF: Corsica e refugiul meu. Cind va veni vremea, Toscana poate fi o tentatie. Sa-mi gasesc pacea in fata dealurilor acoperite de maslini si vita de vie.
PM: Biografii tai, scriu aceleasi clisee. Ce ai de ascuns?
MF: Nu am biograf. De aici si certitudinea de ce sunt aceleasi clisee.
PM: Din tot ceea ce a fost scris despre tine, ce te-a facut sa rizi cel mai mult?
MF: Am auzit ceva despre o baie in suc de rosii, care m-a condus spre o fobie de atractie pentru singe, si un pat in forma de sicriu. Cred ca toate aceste fantezii ma fac sa zimbesc, atita timp cit nu-i implica pe cei pe care-i iubesc sau viata mea personala. Insa, cind oamenii imi povestesc despre minciunile unei gazde de spectacol, cu privire la presupusa mea mima pe scena, incep sa ma intreb daca nu cumva prefer mai bine sucul de rosii, fiind la fel de fals. E chiar impresionant sa vezi la ce nivel pot unii oameni denigra, rani, doar ca sa se simta ei bine... De cele mai multe ori sunt acei oameni care viseaza la o viata mai buna. Dar trebuie sa o meriti. Cred in virtutea decentei. Critica este necesara. Vulgaritatea nu are nici un rost.
PM: Esti obsedata de ideea de a lasa ceva in urma ta?
MF: Obsedata, nu. Prezentul conteaza mult pentru mine in acest moment. Sa las o urma... in inima anumitor oameni, sper, da.
PM: Ce ai vrea sa spuna oamenii despre tine?
MF: "Ea a fost un mare astronaut!"
PM: Ce parere ai de scena muzicala franceza? Sunt artisti care ti-au stirnit interesul?
MF: L-am descoperit pe Stromae, acest tinar, pe drept original, artist. Iubesc materialul Alors on danse, lirica sa si timbrul vocii, sunt atit de particulare. Vorbeste despre lucruri grave intr-un ton optimist.
PM: De ce-ai inregistrat un duet cu Line Renaud?
MF: Am intilnit-o la un dineu si asa cum obisnuieste toata lumea sa spuna, cind iei contact cu ochii albastrii ai Linei, lucruri magice se intimpla. Este o femeie frumoasa, in afara timpului, incintatoare. Sunt o fire ce se bazeaza pe instinct, iar dorinta ma copleseste in asemenea momente. Energia ei este impresionanta. Dar este de asemenea o persoana plina de indoieli, imperceptibile, dar care te emotioneaza.
PM: Contiunui sa jubilezi intre Eros si Thanatos. Sunt iubirea si moartea singurele tale surse de inpiratie?
MF: Mai exista si singuratatea. Izolarea. Am incercat "bucuria de a trai", dar nu a functionat.
PM: Esti interesata de politica? Ai vreo simpatie fata de cei ce ne guverneaza?
MF: Am o simpatie pentru curajul celor care accepta aceasta responsabilitate fara sa abuzeze de puterea pe care o au.
PM: Care e in conceptia ta, imaginea unui cuplu ideal?
MF: Simone de Beauvoir si Jean-Paul Sarte: complicitate inteligenta.
PM: Cum te vezi peste zece ani?
MF: Altundeva...
PM: Ultimul tau turneu a fost un triumf. Te vezi inapoi pe scena?
MF: Da, cel putin inca o data.
PM: Ai putea, intr-o zi, renunta la muzica? La scena?
MF: Cum poti renunta la cei si ceea ce iubesti? Dar va trebui sa invat...
PM: Pentru concertele tale, dai mare atentie la designerii de stil. Cauti noi talente, noi marci, noi inspiratii?
MF: Cind vine vorba de pregatirea unui spectacol, da. Intotdeauna e o alegere delicata. Nu e indeajuns sa te plimbi in diferite haine, fiindca nu e un spectacol de stil. Designerul trebuie de asemenea sa poata transpune costumele pentru scena, trebuie sa se potrvieasca cu luminile, cu un univers calculat pentru ca totul sa fie omogen. Trebuie sa gasim stilisti inspirati, care sa accepte sa fuzioneze cu universul artistului, pentru a nu disparea in spatele costumelor, cu mai degraba sa se simta ca o bijuterie intr-o vitrina. Nu sunt sigura ca toti designerii de stil sunt capabili sa faca acest lucru.
