|
cronos
Senior member
50 mesaje
|
Re: ...
scris pe 18 apr 2010 19:40 de cronos
Pai nush, din moment ce poezia este arta, iar arta porneste din suflet... in concluzie o poezie nu poate fi falsa.
Poezia ca stare creata de un act artistic adevarat nu poate fi falsa.
De acord.
Editat de cronos pe 18 apr 2010 19:51
|
 sus |
|
MuzicaBuna
Senior member
135 mesaje
|
Re: ...
scris pe 18 apr 2010 19:46 de MuzicaBuna
Deci ce e fals nu poate fi poezie.
De acord.
Dar cati dintre noi avem cu adevarat senzori pentru "fals"?
Erm... nu stiu cati avem acel senzor, insa teoretic tot de suflet tine. Din experienta proprie pot spune doar, ca atunci cand scriu versuri, scriu fiindca simt si scriu ceea ce simt, sau incerc sa dau cuvinte sentimentelor. Nu sunt neaparat versuri foarte bune, dar cu siguranta nu sunt false... Poate sunt naiv, dar sper ca toti care scriu poezii, scriu din acelasi motiv.
|
| sus |
|
minicoleta
Senior member
101 mesaje
|
Re: ...
scris pe 19 apr 2010 10:32 de minicoleta
Minicoleta..."plangacios-ne"...chestie de gusturi.
Important e poezia sa fie credibila ,asa cum este cea pe care o scrii tu,de exemplu...
Numai bine .
Multumesc, Cronos...acum ti-am largit "paleta" de ne-...in fine ti-am explicat anterior parerea mea. Credibile sunt toate POEZIILE... Subliniez POEZIILE nu chestiile cu randuri unele sub altele din dorinta de versificare...e o mare diferenta fara a avea ceva cu cei care vor sa scrie si nu pot...apreciez efortul lor. In rest, toate bune!
|
| sus |
|
minicoleta
Senior member
101 mesaje
|
Re: ...
scris pe 19 apr 2010 10:42 de minicoleta
Erm... nu stiu cati avem acel senzor, insa teoretic tot de suflet tine. Din experienta proprie pot spune doar, ca atunci cand scriu versuri, scriu fiindca simt si scriu ceea ce simt, sau incerc sa dau cuvinte sentimentelor. Nu sunt neaparat versuri foarte bune, dar cu siguranta nu sunt false... Poate sunt naiv, dar sper ca toti care scriu poezii, scriu din acelasi motiv.
Atunci cand un om VERSIFICA o face din cel putin doua motive principale (parere pesonala, necercetata):
1. asa cum am mai spus si cu alte ocazii, si cum ai punctat si tu aici..."incearca sa dea cuvinte sentimentelor" si aici intervine SAMBURELE poetic din fiecare, si pentru o astfel de categorie de oameni am un respect deosebit! Sunt unii care nu reusesc sa dea forma sentimentelor reusesc mai bine au mai putin bine, dar intotdeauna apreciez efortul lor, ii incurajez, este o forma de terapie pe undeva, o refulare de prea greul din suflet si astfel de categorie nu poate fi judecata si pusa la zid...Si dintre aceia care insista se aleg, mai tarziu, Poetii...unii cunoscuti in timpul vietii, unii mai putin cunoscuti...oamenii de valoare sunt cei mosdeti, intotdeauna...
2. cei care scriu pentru a epata, pentru a fi cool, pentru a impresiona ca sunt SCRIITORI, POETI, si versurile lor sunt jalnice dar se impaunneaza cu niste pene zgribulite de gaina pentru a parea importanti. Ei, pe acestia nu ii pot eu suferi si din pacate sunt multi care mai scot si maculatura pe piata, colorata si stralucitoare. Si se intituleaza de buna voie si nesiliti de nimeni maaaaari POETI, creatori de arta!
Concluzie: a fi POET e lucru mare si in nici un caz, AUTOINTITULAT...asta ca sa-i dau, pe undeva dreptate si lui CRONOS...
Numai bine! 
Editat de minicoleta pe 19 apr 2010 10:48
|
| sus |
|
micutz_pufos
Newbie
2 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 14 mai 2010 03:20 de micutz_pufos
Uneori cand privim stelele, ne putem imagina ca asemenea lor suntem si noi pentru Dumnezeu, si ca stralucirea fiecareia este dragostea care o impartasim cu cel de alaturi.
Chiar daca stelele par identice si arata de parca ar fi ”aruncate” pe cer, ele sunt foarte diferite si unicate, fiecare avand un loc foarte important in galaxie, asa cum si noi avem un rol foarte important pe pamant: de a iubi si de a raspandi iubire. Nu credem atunci cand stelele ”ne spun ca ne iubesc”, dar simtim caldura pe care o emana si dragostea pe care ne-o poarta atunci cand le privim.
Cand esti trist, priveste o stea si iti vedea seama ca nu esti niciodata singur, si ca cineva te va iubi indiferent de pretul care ar fi la mijloc (care nu are nici o valoare in fata dragostei).
Cea mai mare datorie a ta pe pamant e sa iubesti, si nu de a cheltui sau de a avea mai mult ca ceilalti. Priveste odata spre cer si apoi in inima ta, si iti vei da seama ca tot ceea ce conteaza e sentimentul, sufletul si…..iubirea.
Acestea sunt doar niste ganduri si cugetari. critici, aveti liber la critica....pt ca cel mai realist lucru e ca: imaginea unui bun creator este reflectata in privirea unu adevarat critic.
Astept parerile voastre 
|
| sus |
|
micutz_pufos
Newbie
2 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 14 mai 2010 03:24 de micutz_pufos
Iubire agatata printre spini
Ce-mi alini durerea si-nchizi rani
Doar tu ajuti sufletul sa mai respire
Si sa viseze la a stelelor sclipire.
|
| sus |
|
cineva_secret
Newbie
1 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 18 mai 2010 16:16 de cineva_secret
 MOD EDIT
Ți-am șters ultimele două mesaje. De ce?
Nu o să stau să citesc un text de cinci sute de linii. De aia s-au inventat paragrafele. Folosește-le cu încredere!
Editat de Puggy pe 18 mai 2010 21:12
|
| sus |
|
valeriu1979
Expert member
659 mesaje
|
Re: ...
scris pe 20 mai 2010 15:53 de valeriu1979
Atunci cand un om VERSIFICA o face din cel putin doua motive principale (parere pesonala, necercetata):
1. asa cum am mai spus si cu alte ocazii, si cum ai punctat si tu aici..."incearca sa dea cuvinte sentimentelor" si aici intervine SAMBURELE poetic din fiecare, si pentru o astfel de categorie de oameni am un respect deosebit! Sunt unii care nu reusesc sa dea forma sentimentelor reusesc mai bine au mai putin bine, dar intotdeauna apreciez efortul lor, ii incurajez, este o forma de terapie pe undeva, o refulare de prea greul din suflet si astfel de categorie nu poate fi judecata si pusa la zid...Si dintre aceia care insista se aleg, mai tarziu, Poetii...unii cunoscuti in timpul vietii, unii mai putin cunoscuti...oamenii de valoare sunt cei mosdeti, intotdeauna...
2. cei care scriu pentru a epata, pentru a fi cool, pentru a impresiona ca sunt SCRIITORI, POETI, si versurile lor sunt jalnice dar se impaunneaza cu niste pene zgribulite de gaina pentru a parea importanti. Ei, pe acestia nu ii pot eu suferi si din pacate sunt multi care mai scot si maculatura pe piata, colorata si stralucitoare. Si se intituleaza de buna voie si nesiliti de nimeni maaaaari POETI, creatori de arta!
Concluzie: a fi POET e lucru mare si in nici un caz, AUTOINTITULAT...asta ca sa-i dau, pe undeva dreptate si lui CRONOS...
Numai bine!
In primul rand salutare draga prietena, vei avea intotdeauna sustinerea mea in ceea ce faci, un sfat prietenesc:nu te opri niciodata din ceea ce faci pentru ca le faci bine.
nu am pierdut nici un rand din ceea ce mi-ai trimis pana acum.
|
| sus |
|
cronos
Senior member
50 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 3 iun 2010 15:56 de cronos
se da: Pe vecinu' Ticuta il inseala nevasta...
se cere: Cat timp ii trebuie sa se obisnuiasca cu asta?
|
| sus |
|
cronos
Senior member
50 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 3 iun 2010 19:19 de cronos
depinde de varsta!!!
(varsta lui Ticuta?!!!)
asa e!
la asta nu ma gandisem.
Editat de cronos pe 3 iun 2010 19:21
|
| sus |
|
adeeee
Newbie
1 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 17 iul 2010 19:09 de adeeee
Poezie pentru trecut de toamna
suna a toamna, cântec de dor,
plânset cu gust de gutuie
galbene frunze rasar ca un dor
pe-o pajiste, lânga câmpie.
acolo mi-e dor calator
spre soare si astazi rasare
privesc dumnezei cu chipul de om
si plâng cu doruri de sare.
de foc îmi e zborul dar lin
si pasii întinsi...pe-o carare.
|
| sus |
|
oliviucraznic
Newbie
5 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 18 iul 2010 20:23 de oliviucraznic
Oliviu Craznic
...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul
Editura Vremea 2010
Librăriile Eminescu, Sadoveanu, Humanitas etc.
Site-urile Tamada.ro, Editura Vremea, Depozitul de cărți etc.
Capitolul 32. O cină cu mireasa nopții
– Intrați, ne spuse Giulianna Sellini.
Purta în păr o diademă de argint cu rubine. Rochia neagră ca noaptea cădea în valuri pe trupul ei minunat, lăsând în urmă o trenă lungă de aproape un metru și jumătate. O capă ușoară, azurie, era prinsă pe umărul ei cu o broșă înfățișând un corb alb, iar pe gâtul delicat îi sclipea un colier de perle.
Bineînțeles, și noi îmbrăcaserăm ceva adecvat. După ce căpitanul gărzilor golise curtea, cerând fiecărui oaspete să rămână în camera lui, și ne privise cu ochii holbați hainele murdare de pământ, de sânge și vomă, făcuserăm fiecare câte o baie fierbinte și ne pusesem un rând de haine noi. Purtam o cămașă neagră cu șireturi și pantaloni largi asortați, o centură cu catarama mare și însemnele casei mele – scorpionul negru pe fond de jad și trandafirul galben – și o pelerină albastru-închis. Vincennes alesese pentru ocazie un costum foarte frumos, de un alb strălucitor, cu ușoare modele roșii-aprins pe piept și pe umeri. Deasupra aruncase o manta simplă, maro.
La îndemnul lui Albert de Guy, decisesem să o invităm pe contesă la masă, încercând totodată să mai scoatem câte ceva de la ea. Vincennes trebuia de asemenea să ajungă cumva la Max Schwartz prin intermediul marchizei. Practic, ne așteptam ca dușmanul nostru, odată odraslele sale distruse, să facă vreun gest necugetat care să îl dea de gol, ori să pregătească vreo ripostă. În plus, trebuia să fim cu ochii în patru la cei trei bolnavi care mai erau, chiar dacă starea acestora era relativ bună. Domnișoara Monique părea aproape vindecată, mai având doar o ușoară stare febrilă. Soldatul din gardă era puțin mai bine ca la început, cu o umflătură ușoară care începuse, parțial, să se retragă. Amantul contesei își revenise cât de cât în urma îngrijirilor și rugăciunilor și se spera că boala lui va evolua fără probleme mari înspre vindecare.
Vincennes reușise să treacă destul de bine peste ce se întâmplase, în ciuda faptului că participase la evenimente mult mai activ decât mine. E drept, când ne întorsesem, străbătuserăm fără o vorbă curtea pietruită și cenușie, cu capetele plecate în piept, astfel că am crezut că e la fel de șocat ca mine. Cumva însă vicontele se mobilizase, și când ne despărțisem la ușa camerei lui îmi strânsese mâna și, cu vechea lui căutătură hotărâtă, mi se adresase:
– Țin’te bine, amice. O scoatem noi la capăt cumva.
Eram prea puțin convins. În vreme ce mă c** ățam cu grijă, chipul suav al vicontesei de Valois plutea în fața ochilor mei iar stomacul mi se contracta de spaimă. I-am mulțumit lui Dumnezeu – eu, care nu mergeam niciodată la Biserică – pentru faptul că tatăl ei era un om capabil și hotărât, mult mai potrivit să o protejeze decât mine. Mai târziu am îngenunchiat și m-am rugat pentru ea, cu capul în piept și ochii închiși, așa cum nicicând nu o mai făcusem și cum știam că aveam să o fac în fiecare zi de acum încolo, până la deznodământ.
– Luați loc, ne spuse contesa, măsurându-ne cu o privire plină de interes. Pe masa frumos aranjată se afla vin negru de Anjou, și mai multe delicatese exotice. Se găsea, desigur, și carne proaspătă de cerb, dar nici eu nici Vincennes nu aveam să mâncăm carne.
Am mulțumit pentru amabilitate și ne-am așezat. Contesa întinse paharul și, galant, prietenul meu i-l umplu cu dibăcie. Sellini refuzase să vină în sala comună sau în una din camerele noastre, oferindu-se să ne primească la ea. Presupun că prefera să joace pe teren propriu.
– Așadar, dragii mei, spuse după ce ciocnirăm, cu ce vă pot fi de folos... din nou?...
Am remarcat imediat că nu întrebase ce s-a petrecut dincolo de ziduri. Oare știa?... Și dacă da, ce anume însemna asta?...
– Dragă contesă, începu Vincennes cu prudență, ceea ce ne-ar interesa mai întâi... este ce știi despre Conrad Lorenz.
Tânăra se strâmbă.
– Nu l-am citit, dacă la asta vreți să ajungeți. Am încercat la un moment dat să achiziționez unul din Bestiarele sale, dar prețul era prea mare. Și credeți-mă, nu sunt lipsită de resurse financiare. A trebuit însă să mă mulțumesc cu două grimmare negre și cu un compendium al lui Polonius Deptus. Dilum demonicum, bănuiesc că ați auzit de el.
Bineînțeles că nu auzisem. Contesa continuă:
– Am avut o ... cunoștință (și nu ne scăpă pauza pe care o făcuse înainte de a alege termenul) care susținea că a parcurs două din tratatele lui, Drumul spre damnare și Intestinele viilor. O dată mi-a fost prezentată o pictură semnată C.L., care putea foarte bine să îi aparțină. Reproducere, desigur. Conrad Lorenz pictează numai pe oase de om.
– Picta, o corectă Vincennes. Omul e mort.
Sellini îl privi fix.
– Este, oare?... Unii susțin că e nemuritor. Că cel care a murit pe roată în beciurile Inchiziției nu era decât o construcție. Conrad se pricepea la așa ceva.
– L-au desfăcut după moarte. Vincennes o privea cu atenție și eu la fel. În stomac i-au găsit rămășițe umane. Era Lorenz.
Contesa dădu din umeri.
– Oricum ar fi, puțină lume crede asta, iar operele sale sunt greu de găsit. Iar cele peste care dai, sunt scumpe și nu cred că sunt autentice.
– E totdeauna bine să fii sceptic când e vorba de astfel de lucruri, acceptă prietenul meu. Marinarii din porturile Sumerului vând sirene împăiate, garantând satisfacerea plăcerilor sexuale, cu jumătate de ducat bucata. Se pare că sunt de fapt busturi de maimuță din Insule, cu părul scos fir cu fir și cusute cu grijă de o coadă de pește mai mare. O verișoară de-a mea – altminteri fată de treabă – susține că în pădurile de pe domeniile ei trăiește o manticoră. Se jură oricând că i-a văzut de mai multe ori blana portocalie și chipul zbârcit și răutăcios, pe când se furișa în sat ca să răpească copiii. A cumpărat chiar un antidot verde pentru veninul ei, de la un soi de vraci care trăia într-o grotă. În cele din urmă sticla cu antidot s-a dovedit a fi doar apă colorată, iar vraciul un mincinos. Nu știu nimic despre manticoră, dar ea spune că încă se mai află acolo și că în nopțile geroase de iarnă vine și îi zgârie la geam, șoptindu-i promisiuni mincinoase ca să o lase să intre.
Sellini îl asculta cu atenție, înclinându-și capul aprobator.
– Poți să mă crezi, viconte, că știu foarte bine toate lucrurile acestea. Tocmai de aceea sunt prudentă mereu. Îndrăznesc însă să sper că mă pricep suficient la științele nopții pentru a diferenția originalul de fals, chiar dacă este făcut de un maestru. Eu însămi am dat în vileag mai multe înșelătorii, inclusiv pe șarlatanul acela de Giacomo Bavur, care confecționa ectoplasmă și o vomita la ședințe însoțită de ghemotoace scârboase de păr, înspăimântând groaznic audiența credulă.
Contesa vorbea degajat și foarte sigură pe ea. Dar felul în care povestea era total diferit de cel în care relata Von Walter, ceea ce mă făcu suspicios. Neamțul vorbea din afară, ca un om care văzuse multe și era prudent și îngrijorat. Giulianna Sellini părea însă că are informații dinăuntru, ca și cum ar fi fost implicată, până la un punct, în toate acestea. Dintrodată, zvonurile despre ea nu îmi mai păreau atât de absurde. M-am uitat la ochii ei albaștri, adânci, ochi de otrăvitor sau de necromant, și la părul și rochia de culoarea iadului și m-am speriat.
Tânăra femeie păru să observe și surâse malițios.
– Mă suspectezi, cavalere?...
– Prietenul meu nu e obișnuit cu lucruri de-astea, interveni Vincennes repede. Și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe domeniile lui, pictând și visând la fecioare neprihănite. E mai sensibil.
Îl descrisese întocmai pe Armand de Courtray. Contesa izbuci într-un hohot de râs cristalin, dându-și capul pe spate și scuturându-și înveselită părul bogat.
– Zău așa, viconte, nu prea îl văd pe amicul tău cu o pensulă în mână. Însă – și aici râsul ei se transformă într-un chicotit, în vreme ce în ochi îi sclipeau stele – sunt convinsă că s-ar descurca foarte bine cu un pistol.
Am privit-o neclintit, întebându-mă cât de multe știe. Dacă Chalais ar fi fost de față, și-ar fi amintit imediat unde auzise numele meu. Dar ea continuă să chicotească, privindu-mă pe sub gene, și am presupus că era o coincidență. Nu avea cum să știe nimic.
– Nu vă suspectez, doamnă, am spus pentru a-i abate atenția, dar trebuie să recunoașteți că spuneți lucruri interesante.
– Sunt o persoană interesantă. Dar tot nu mi-ați spus unde vreți să ajungeți, și nici ce ați găsit azi-dimineață dincolo de zid. Deși pot să-mi imaginez prea bine.
Vincennes trecu cu eleganță peste întrebările sugerate.
– Am fi dorit să știm, cu precădere, ce scrie Conrad Lorenz despre pentagrame, dacă nu vă este cu supărare.
– Au apărut?... întrebă Sellini, dintrodată interesată.
– Domnișoara Monique a văzut una în fruntea lui Thaddeus Beaummont, spuse prietenul meu ridicând din umeri. Deci, da, s-ar putea spune că au apărut.
Contesa își coborî pleoapele o secundă. Se gândea.
– Nu pot să vă ajut cu nimic în privința lui Lorenz, spuse într-un târziu. Semnificațiile pentagramei pot fi diverse. Uneori, cei care se închină la Împăratul Muștelor își fac un astfel de semn pe frunte sau piept ori la încheietura mâinii, cu fierul roșu. De obicei în timpul ritualurilor. Alții, care practică magia așa-zis benefică, pretind că un astfel de desen și incantațiile potrivite pot să te apere de Rău. Sfinția Sa însă o să vă spună că nu există magie benefică. Cel care cheamă un demon să îl apere de altul o să ardă în Iad.
– Biserica a avut totdeauna o lipsă de înțelegere față de demoni, nu se putu abține Vincennes.
Ochii albaștri îl fulgerară.
– Credeți ce doriți, domnule, dar eu una nu întreb de unde îmi vine ajutorul atunci când sunt ajutată.
– Poate ar trebui să întrebați, zise prietenul meu.
– Poate voi ar trebui să întrebați, spuse ea, și în cameră era rece și frig, de parcă diavolul stinsese focul. Dar focul ardea.
Câteva clipe am păstrat cu toții o liniște neplăcută, pe care până la urmă o sparse, evident, Vincennes.
– În fine, zise el zâmbind forțat, ne-ați vorbit despre însemne arse sau desenate. Dar aici a fost un fel de viziune. Preotul nu are nimic pe frunte, vă asigur.
– Nimic ce ați putea voi vedea, în orice caz. Giulianna Sellini se ridică de la masă și se îndreptă spre fereastră. Se însera. Semnul ne arată cu certitudine că cel care îl poartă a fost atins, într-un fel sau altul, de rău. Cel care a văzut semnul poate să fie un sfânt sau o persoană asemănătoare cu cea însemnată. Părerea mea e că boala a făcut-o pe fată să poată vedea și alte ființe care au fost supuse aceleiași influențe ca ea, ori uneia asemănătoare. Ce v-a zis Von Walter despre steaua cu cinci colțuri?...
– Ne-a spus să ne ferim de cel care o poartă, am răspuns.
– Păi, zise ea și umbra îi tremura pe perete în lumina lumânării, eu i-aș asculta sfatul. Țineți-vă departe de Thaddeus Beaummont.
(Va urma)
Oliviu Craznic
...Și la sfârșit a mai rămas coșmarul
http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/%E2%80%9Cintelegerea-raului-si-a-formelor-sale%E2%80%9D/
http://www.bookblog.ro/sf/bookfest-2010-%E2%80%93-titluri-si-lansari-sf/
http://oliviucraznic.wordpress.com/
http://fansf.wordpress.com/
http://www.facebook.com/profile.php?id=100001082610778
http://edituravremea.blogspot.com/
http://www.edituravremea.ro/...si-la-sfarsit-a-mai-ramas-cosmarul
COPERTA.jpg (998.48 KB)
|
| sus |
|
Agneta
Newbie
1 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 19 iul 2010 00:49 de Agneta
Foarte interesant capitol. O sa caut cartea...
|
| sus |
|
minicoleta
Senior member
101 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 1 oct 2010 18:33 de minicoleta
adica sa inteleg ca ti-a placut poezia mea?
|
| sus |
|
Claudiu_teodor
Newbie
2 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 5 feb 2011 21:25 de Claudiu_teodor
Nu stiu daca mai este de actualitate...totusi am decis sa ofer si eu ceva.
Vise fragmentate
Te cufunzi in vise in uitari si in dimensiuni diferite si felurite.Iti imaginezi si desavarsesti intotdeauna nazuintele tale in raport cu ce iti poate oferii lumea.Dar cum de niciodata nu ne amintim ce visam? Cum de reusim sa nu gandim rational ci pur instinctiv in acele momente? Oare ne incercam norocul si in vise avem parte de ceea ce refuzam in realitate? Sau pur si simplu ne conchidem in alta dimensiune a materiei si reusim sa patrundem paradoxurile creierului? Ducem oare o viata dubla? In vis e greu sa iti amintesti de realitate si daca o faci te trezesti...dar in realitate lucrurile stau un pic diferit...nu putem concepe visul decat ca pe un element abstract de care suntem partial constienti doar in acele momente.Am explica si senzatiile de deja-vu astfel...avem impresia ca am mai vizitat un loc ca am mai facut aceiasi actiune intr-un anumit moment din viata, din realitate...dar suntem acolo fizic doar in asa numita realitate.De aici am putea observa ca in vis creierul nostru ar intui intruziunea realitatii intr-un anumit moment din viitorul apropiat.Ar fi previziune?
Sau am putea defini visul ca fiind procesul in care omul intra intr-o intelegere mai profunda a adancurilor subconstientului? A propriilor emotii,dorinte,temeri.A scopului sau mai precis in viata? Sau pur si simplu am adanci misterul propriei noastre constiinte? Caci prin intruziunea noastra in adancurile constiintei noastre am ajunge la premiza initiala...la geneza alegerii la pruncul ratiunii.Am putea alege sa renuntam la ratiune dar am viola legea conform careia omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu...astfel am reusi sa ne indepartam invariabil de originea divina creeand noi erezii.Poate de aceea omul nu poate concepe intr-un vis decat doua dimensiuni ale iluziei: visul partial care implica o anumita stare de veghe ...din care te poti trezi in orice moment si visul complet in care stare corpului omenesc in raport cu ratiunea exercitata fata de realitate este nula...nu stim ca visam si nu ne trezim decat atunci cand creierul decide ca este cazul sa revenim la cealalta iluzie mai avansat creata.Banuim o anumita neregularitate in somnul nostru care produce acest fenomen diferit de oricare altul.In vis ai si alegerea de a rationa dar o poti inabusi instinctiv.Poate ca in vis exista cu adevarat alegerea divina.Ratiune sau instinct.Om sau animal.Dar atunci nu am reusii sa fim monoteisti ci am devenii proprii nostrii zei in vise...nu ne-ar impiedica nimic sa desavarsim o lume dupa chipul si asemanarea noastra.Poate ca suntem victimele unui vis noi in aceste momente.Si atunci cand s-ar incheia visul? Ar fi probabil sfarsitul unei civilizatii.Dar aceiasi intrebare trebuie sa o cautam in momentul in care ne trezim...ce s-a intamplat cu lumea visului? Nu o mai constientizam oare pentru ca a fost stearsa din realitatea aparenta..pentru ca prin dezodamantul visului am epurat o intreaga civilizatie si lume in mai putin de o secunda?Pentru ca singura urma lasata este in mintea noastra dar se sterge si aceea foarte rapid?
Inca nu avem aceste raspunsuri si probabil atunci cand vom reusi sa inducem visul ca stare alternativa a realitatii vom reusi sa intelegem creatia divina cu adevarat si scopul nostru in acest univers,in acest vis...caci pana la urma unul din scopuri este trezirea....
|
| sus |
|
Claudiu_teodor
Newbie
2 mesaje
|
Re: Creatii literare lacrimi de sange
scris pe 5 feb 2011 21:25 de Claudiu_teodor
Nu stiu daca mai este de actualitate...totusi am decis sa ofer si eu ceva.
Vise fragmentate
Te cufunzi in vise in uitari si in dimensiuni diferite si felurite.Iti imaginezi si desavarsesti intotdeauna nazuintele tale in raport cu ce iti poate oferii lumea.Dar cum de niciodata nu ne amintim ce visam? Cum de reusim sa nu gandim rational ci pur instinctiv in acele momente? Oare ne incercam norocul si in vise avem parte de ceea ce refuzam in realitate? Sau pur si simplu ne conchidem in alta dimensiune a materiei si reusim sa patrundem paradoxurile creierului? Ducem oare o viata dubla? In vis e greu sa iti amintesti de realitate si daca o faci te trezesti...dar in realitate lucrurile stau un pic diferit...nu putem concepe visul decat ca pe un element abstract de care suntem partial constienti doar in acele momente.Am explica si senzatiile de deja-vu astfel...avem impresia ca am mai vizitat un loc ca am mai facut aceiasi actiune intr-un anumit moment din viata, din realitate...dar suntem acolo fizic doar in asa numita realitate.De aici am putea observa ca in vis creierul nostru ar intui intruziunea realitatii intr-un anumit moment din viitorul apropiat.Ar fi previziune?
Sau am putea defini visul ca fiind procesul in care omul intra intr-o intelegere mai profunda a adancurilor subconstientului? A propriilor emotii,dorinte,temeri.A scopului sau mai precis in viata? Sau pur si simplu am adanci misterul propriei noastre constiinte? Caci prin intruziunea noastra in adancurile constiintei noastre am ajunge la premiza initiala...la geneza alegerii la pruncul ratiunii.Am putea alege sa renuntam la ratiune dar am viola legea conform careia omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu...astfel am reusi sa ne indepartam invariabil de originea divina creeand noi erezii.Poate de aceea omul nu poate concepe intr-un vis decat doua dimensiuni ale iluziei: visul partial care implica o anumita stare de veghe ...din care te poti trezi in orice moment si visul complet in care stare corpului omenesc in raport cu ratiunea exercitata fata de realitate este nula...nu stim ca visam si nu ne trezim decat atunci cand creierul decide ca este cazul sa revenim la cealalta iluzie mai avansat creata.Banuim o anumita neregularitate in somnul nostru care produce acest fenomen diferit de oricare altul.In vis ai si alegerea de a rationa dar o poti inabusi instinctiv.Poate ca in vis exista cu adevarat alegerea divina.Ratiune sau instinct.Om sau animal.Dar atunci nu am reusii sa fim monoteisti ci am devenii proprii nostrii zei in vise...nu ne-ar impiedica nimic sa desavarsim o lume dupa chipul si asemanarea noastra.Poate ca suntem victimele unui vis noi in aceste momente.Si atunci cand s-ar incheia visul? Ar fi probabil sfarsitul unei civilizatii.Dar aceiasi intrebare trebuie sa o cautam in momentul in care ne trezim...ce s-a intamplat cu lumea visului? Nu o mai constientizam oare pentru ca a fost stearsa din realitatea aparenta..pentru ca prin dezodamantul visului am epurat o intreaga civilizatie si lume in mai putin de o secunda?Pentru ca singura urma lasata este in mintea noastra dar se sterge si aceea foarte rapid?
Inca nu avem aceste raspunsuri si probabil atunci cand vom reusi sa inducem visul ca stare alternativa a realitatii vom reusi sa intelegem creatia divina cu adevarat si scopul nostru in acest univers,in acest vis...caci pana la urma unul din scopuri este trezirea....
|
| sus |
|
Heshu
Newbie
1 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 2 iun 2011 21:06 de Heshu
Somnul nostru
Vantul inca ne mentine plutirea. Ne permite sa visam si sa dam culoare destinatiei noastre, dar ziua e din ce in ce mai scurta si aripile noastre incep sa se usuce usor usor pana cand vor cadea. Realizand toate astea incercam sa ne apropiem de pamant dar solul s-a schimbat de cand nu l-am mai vazut. Noi si pamantul acum nu mai suntem prieteni. Tarana ne-a uitat asa cum si copacii si-au intors privirea; doar niste pasari de prada ne mai dau tarcoale dar nici macar pofta lor de carne nu o mai satisfacem.
Ne-am indepartat de soare fara sa ne dam seama ca noi eram cei care il faceu sa arda. Cand a gustat din singuratate a inceput sa se stinga. In celalalt capat de lume luna isi plange fratele. Nici noaptea nu ne mai primeste in bratele ei.
Suntem aproape de sfarsit si nu mai avem unde sa dormim...
|
| sus |
|
Spineshivers
Veteran member
212 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 2 iun 2011 23:52 de Spineshivers
O sa-mi descriu si eu un vis:
Se facea ca eram in casa bunicilor, mai precis in camera din spate(unde am trait o copilarie fericita, poate are legatura) si stateam rezemat pe pat, cu spatele de soba. Camera respectiva are legătura cu baia si acolo, in spatele usii inchise statea Ea. Era intr-o rochie alba si foarte simpla, pe podea, sprijinita de un perete in coltul incaperii; parea cazuta pe ganduri. Tin minte ca ma uitam insistent la ceas si asteptam sa iasa. La ora 5:20(da, tin minte) a iesit, a trecut pe langa mine fara sa se uite si apoi s-a oprit zincandu-mi s-o iau de mana si sa mergem afara. Apoi peisajul s-a schimbat, eram afara in curte(parca, dar afara sigur) si ne-am apropriat. Am trait o apropriere simbiotica aproape, prin mirosuri, prin simturi, prin tot. Am sarutat-o usor pe gat dar cand am incercat s-o sarut pe buze s-a retras spunandu-mi ca trebuie sa viziteze niste amici, a plecat si odata cu ea s-a dus si visul. Azi m-am trezit cu un sentiment ciudat, un amestec de fericire cu dezamagire profunda.
|
| sus |
|
newfannny
Expert member
862 mesaje
|
Re: Creatii literare
scris pe 2 dec 2011 00:29 de newfannny
Banii sunt un supliment pentru trup , pentru suflet sunt un demon al fiecarei dorinte pe care o avem .
|
| sus |
|
|
|
|
|
