Inseamna ca mai traiesc. Ceea ce mi se pare logic. O conditie onesta pentru viata pe pamant. Poate ca pe alta planeta, mult, mult mai departe de noi, lucrurile stau altfel. Dar poate ca ei nu au un Mos Craciun al lor, despre care tabloidul "sef" sa scrie ca este prea gras si ca "da un exemplu negativ" copiilor.
O sa mor. Inca citesc Ana Karenina (am ajuns la vol. trei, mai e unu si gata!) si am surprins o imagine atat de frumoasa! Ana, in boala si dorinta ei de a muri, avea ochii infrigurati de teama fatalitatii ce urma sa vina peste ea. Niciodata nu m-am gandit la frica, cand am vorbit despre sinucidere. Este un aspect cat se poate de important si de real.
Mi-ar placea sa invat despre psihologia fricii in actele de zi cu zi si despre psihologia fricii de moarte. Cred ca sunt elemente diferite, chiar antagonice, ca ura si iubirea.
Imi abereaza degetele pe tastatura, probabil pentru ca nu sunt prea odihnita. Am avut o noapte albastra, de la luminitele de brad, care au dansat peste pleoapele mele intredeschise...
M-am gandit sa aduc un omagiu Aulin-ului, acest drog legal care iti amorteste trupul si ma face sa am ganduri bune. Drog, dupa cum spuneam. A fost alaturi de mine in cele mai grele momente, m-a sprijinit si mi-a redat zambetul "Super Cristal" ("Colgate" era luat).
Revenind la moartea mea iminenta, dar nu imediata, mai am cateva mentiuni. Mos Craciun nu este prea gras, ci doar un batranel simpatic, care arata sanatos. Si care exista, la fel de bine cum exista si Dumnezeu! Mos Craciun este altruismul care te loveste in ceafa cand vezi copiii hlizinduse pe saniute, parintii care vin "cu colindul" si serile mele albastre.
Oare se pune ca e Harakiri daca ochi tradeaza teama?