Imediat dupa ce mi-am dat seama cat de pompos suna titlul, m-am decis sa transform acest articol intr-un eseu.

Daca i-ar intreba cineva pe artistii romani despre marele lor vis (ne referim la planul profesional), fiecare dintre ei ar raspunde, ca doreste sa aiba succes "afara". Ce inseamna acest afara? Sa fii difuzat la radiouri, transmis la televizor, cerut la concerte... de publicul din alte tari. International, care va sa zica.

Primul gand care imi vine in minte este ca "marile laude" ale artistilor care au mai pasit pe ici, pe colo (nu in diaspora, sa ne intelegem), au fost ca au semnat cate un contract de difuzare cu cate o companie din Bulgaria, Ungaria, rar Germania sau Grecia. Dar apoi realizez caa... gandesc marunt.

Cine "exporta" muzica?
S.U.A., UK, Australia sau Germania sia... de aici procentul exportului de muzica devine atat de mic, incat nu are sens sa fie mentionat. In aceasta categorie intram si noi, desi cam la coada ei. Succesul pe plan international, daca nu esti un artist care sa vina din S.U.A. sau din tarile mai sus mentionate, nu poate avea un impact altfel decata... mic. Tari ca Sudan, Peru, Etiopia, Guadelupa, Yemen, Slovacia sau Muntenegru se pot lauda cu acelasi succes pe plan international ca si noi, adica cu cativa artisti razleti. Adica mai nimic.
Revenind la visul artistilor, "succesul afara" nu inseamna ceea ce au reusit sa realizeze Morandi sau Rhynno si Sylvia, desi este un (mic) pas inainte.

Pe de alta parte, este drept ca aceste tari (exportatoare) dau si tonul in muzica, au si cele mai mari retele de marketing si informare, au si cele mai performante aparaturi, dar si cei mai performanti oameni. De ce? Pentru ca si-i permit.

Doresc succes artistilor romani pe piata internationala, succesul acela adevarat, care i-ar putea transforma in adevarate staruri, reconoscibile in toate tarile de pe planeta. Dar asta suna, mai degraba, ca un vis frumos, nu? Pana la urma, visele nu sunt altceva decat cele mai indraznete dorinte ale unor minti creative.