S-a intamplat sa nu pot ajunge decat in ultima seara a festivalului, desi mi-ar fi placut sa merg in fiecare dintre cele trei zile anuntate pentru luna octombrie. Dar au fost "spioni" de incredere, care mi-au luminat calea!
Mike Stern Band, am gasit pe youtube chiar filmare de la Bucuresti. Sa vedem:
Bucharest Master of Jazz este la a doua editie, si spun "este" pentru ca nu s-a incheiat. Vom mai avea parte de o surpriza in luna noiembrie.
Ce am vazut eu aseara? Branford Marsalis Quartet si Mike Stern Band. Am vazut impreuna Mike Stern Band mai sus, iar in filmuletul de mai jos sunt (dupa cum zice Arsinel) iubitii mei (pentru ca mi-au placut fantastic) Branford Marsalis Quartet, tot din concertul de la Bucuresti:
As vrea sa denumesc experienta incantatoare din Sala Palatului... muzica. Desi Jazz-ul nu place tuturor, toti cei care s-au aflat in sala s-au bucurat de cateva ore traite cu sufletul deschis si pregatit pentru asa o calatorie, de multa arta si mai multa cunoastere, de respect, precizie si daruire. Nu imi amintesc sa fi intalnit un public care sa astepte cu nerabdare finalul unei bucati muzicale, doar pentru a arata artistului, cu aplauze fierbinti, cat de tare ii place.
Ma gandeam la ceea ce se spune. "La inceput a fost cuvantul!". As pune la indoiala asta, pentru ca am tendinta sa simt (si nu sa cred) ca la inceput a fost muzica. Muzica aceea dumnezeiasca, care - prin frumusetea ei - nu lasa loc niciunui cuvant, acel fel de melodie care ma face sa ma intreb in clipa asta ce vorbe ar trebui sa folosesc ca sa pot descrie intocmai cat de tare mi-a placut? Oare frazele interogative nu ajung, ca sa va conving sa va cumparati macar o data bilet la un atate eveniment?
Sala despul de plina pentru o a treia zi de festival, public frumos, cunoscator si manierat, sunet bun (sau cel putin asa mi s-a parut mie), eleganta, bun simt si lirism muzical. Nu mi-am dat seama cand au trecut orele. Am ascultat si nu-mi amintesc decat ... de culoarul care se crease intre artisti si mine. Parca imi cantau mie si nimic din jurul meu nu mai era insemnat.
Adevarul e ca trebuie sa fii pilit bine ca sa intri in transa necesara ascultarii jazzului. Si trebuie sa fii si intr-o ambianta adecvata, adica intr-un club unde poti taia cu cutitul fumul de tigara, plin de indivizi plictisiti de viata, unii genii ascunse si neintelese, care si-au ratat cariera, iar altii inca aflati in cautarea sensului existentei.
S-a intamplat sa nu pot ajunge decat in ultima seara a festivalului, desi mi-ar fi placut sa merg in fiecare dintre cele trei zile anuntate pentru luna octombrie. Dar au fost "spioni" de incredere, care mi-au luminat calea!
Ma gandeam la ceea ce se spune. "La inceput a fost cuvantul!". As pune la indoiala asta, pentru ca am tendinta sa simt (si nu sa cred) ca la inceput a fost muzica. Muzica aceea dumnezeiasca, care - prin frumusetea ei - nu lasa loc niciunui cuvant, acel fel de melodie care ma face sa ma intreb in clipa asta ce vorbe ar trebui sa folosesc ca sa pot descrie intocmai cat de tare mi-a placut? Oare frazele interogative nu ajung, ca sa va conving sa va cumparati macar o data bilet la un atate eveniment?
